Noutati

ALĂTURI DE CARIERA TA!

Tranziţie uşoară de la şcoală la piaţa muncii! 

 

600 de studenţi din Regiunea Sud- Est beneficiază, începând cu luna mai, de o nouă oportunitate care îi va conduce la destinaţia carierei corect alese. Tinerii sunt consiliaţi şi orientaţi în carieră de către o echipă de profesionişti care îi îndrumă în alegerea profesiei – mănuşă după ce le vor fi conturat principalele atuuri de departajare netă în faţa angajatorului.

Universitatea “Danubius”, în calitate de benefeciar al proiectului “Alături de cariera ta!” – POSDRU/161/2.1/G/136860, are plăcerea de a vă invita la Conferinţa de lansare a acestui proiect, eveniment care va avea loc miercuri, 18 iunie, începând cu ora 13.00, la Sala Senatului Universităţii “Danubius”.

Alături de cariera ta! este proiectul care a pornit de la nevoia studenţilor, a tinerilor,  de multe ori dezorientaţi în ceea ce priveşte nu neapărat profesia pe care doresc să o urmeze ci a paşilor pe care trebuie să îi facă pentru a ajunge acolo.

Dincolo de însuşirea unor competenţe de specialitate ale programelor de studii, studenţii trebuie să deprindă mici secrete ale modului de concepere a unui CV, ale felului în care îşi exprimă intenţia de a se angaja într-un anumit domeniu precum şi ale atitudinii în faţa angajatorului la prima întâlnire, interviul.

În prezenţa echipei beneficiarului şi a reprezentanţilor partenerului său, S.C. MADCONS S.R.L. Brăila, vom avea ocazia să aflăm mai multe despre acest proiect care şi-a propus să faciliteze procesul de tranziţie de la şcoala la viaţa activă şi creşterea nivelului de ocupabilitate pentru 600 de studenţi din regiunea Sud-Est.

Vă rugăm să confirmaţi prezenţa la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numărul de telefon: 0725.225.801.

Vă aşteptăm!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Link la primul job pentru liceenii din Galați și Focșani

Miercuri, 18 iunie, la ora 11.00, Biblioteca Franceză din Galaţi găzduieşte lansarea Proiectului de dezvoltare socială Link la primul job. Proiectul este coordonat de Fundaţia Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională Eleutheria împreună cu Asociaţia Institutul Român de Training.

Proiectul doreşte să ofere elevilor de liceu (din clasele XI-XII) susţinerea necesară în luarea celei mai potrivite decizii cu privire la ceea ce vor face în viitor, fie că acest lucru presupune continuarea studiilor, găsirea unui loc de muncă sau deschiderea unei afaceri, astfel încât tranziţia de la şcoală la viaţa activă să fie o experienţă pozitivă.

„Link la primul job” va fi implementat în liceele din judeţele Galaţi şi Vrancea pentru un număr de cel puţin 360 de elevi, care nu au luat încă o decizie legată de planificarea carierei sau care nu beneficiază de spirjin în acest sens.

Proiectul îi vizează pe elevii înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ, în special pe cei aflaţi în anii terminali (clasele XI-XII), ce provin din liceele situate în oraşe mici, cartiere mărginaşe din oraşe mari sau mediul rural, din familii cu venituri mici şi medii, fără participări anterioare la servicii integrate de consiliere.
Elevii înscrişi în acest proiect vor participa la:

- sesiuni de consiliere şi orientare profesională de grup susţinute de persoane cu o înaltă calificare şi expertiză în domeniul dezvoltării personale şi profesionale.

-  16 seminarii online (webinarii) prin intermediul cărora elevii se vor pregăti pentru a valorifica în cât mai mare măsură oportunităţile de dezvoltare personală şi profesională pe care le au la dispoziţie.

- sesiuni de consiliere online şi telefonice “unu la unu” în cadrul cărora elevii vor avea posibilitatea să descopere noi direcţii de carieră şi noi abilităţi de care nu sunt conştienţi sau pe care nu reuşesc să le pună suficient în valoare.

La conferinţa de lansare a proiectului sunt invitaţi elevi, părinţi, profesori, directori de liceu, reprezentanţi din consiliile şcolare, consilieri şcolari şi alţi reprezentanţi ai cadrelor didactice.

Mai multe detalii despre acest proiect şi despre Conferinţa de lansare, găsiţi aici:

COMUNICAT DE PRESĂ LINK

INVITATIE CONFERINTA LANSARE PROIECT LINK LA PRIMUL JOB

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Festin emoțional pentru absolvenții tuturor Facultăților Universității “Danubius”

Vineri, 13 iunie, 2014. Zi aleasă în unanimitate de către absolvenţii tuturor facultăţilor Universităţii “Danubius” pentru a sărbători ultimul curs într-un cadru festiv.

Umaniştii, studenţii Facultăţilor de Drept şi de Comunicare şi Relaţii Internaţionale, au dorit să transforme acest curs într-un eveniment unic, realizând împreună un scenariu – dialog, o conversaţie cu dublu sens,  în care fiecare Facultate a avut actorul său.

Economiştii, au organizat cursul festiv în aceeaşi zi dar la o oră diferită. O altă regie cu un scenariu caracteristic viitorului om de cifre: ordonat, clar şi, dacă se poate, fără virgulă.

Totuşi, emoţiile absolvenţilor, ale familiilor prezente în sală, ale profesorilor au fost elementul comun al  ambelor evenimente. Absolvenţii, pentru că au mai parcurs o etapă, pentru că sunt aproape de a obţine licenţa, dovada faptului că sunt pregătiţi şi nerăbdători să profeseze în domeniul x sau y.  Părinţii, fericiţi pentru că efortul lor a fost răsplătit de către copilul – absolvent care va avea, în sfârşit, rostul lui în viaţă. Şi, nu în ultimul rând, profesorii, pentru că în fiecare an trăiesc altfel momentul absolvirii, întotdeauna cu alte emoţii şi cu alte amintiri.

Prof. univ. dr. Benone PUŞCĂ, Preşedinte al Universităţii "Danubius"

Emoţionat ca şi atunci când s-a aflat pentru prima oară pe băncile şcolii,domnul Preşedinte al Universităţii “Danubius”, Prof. univ. dr. Benone PUŞCĂ, a transmis absolvenţilor tuturor facultăţilor Promoţiei 2014, să creadă în viitorul lor, în şansa lor: « Oriunde merg mă întâlnesc cu absolvenţi ai universităţii noastre, oameni care deţin funcţii importante în cadrul instituţiilor publice şi private din toată România. … Activitatea dumneavoastră nu trebuie să se oprească aici! Nu este uşor dar dacăfaceţi cu pasiune ceea ce v-aţi propus, veţi reuşi. Absolvenţii de astăzi vor înţelege că nu au învăţat destul. Toată viaţa vor avea de învăţat! Nu uitaţi ceea ce aţi învăţat aici, la Universitatea “Danubius »! Vă doresc succes!”

Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ, Rector al Universităţii "Danubius"

Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ, Rector al Universităţii "Danubius"

Ştafeta momentelor emoţionante ale cursului festiv a fost preluată de către domnul Rector, Conf. univ. Andy PUŞCĂ, atent observator al traseului profesional al absolvenţilor. Aşa cum ne-a obişnuit, cu un discurs altfel, domnul Rector a prezentat probe veritabile ale împlinirii viziunii sale asupra a ceea ce trebuie să însemne studentul şi absolventul Universităţii « Danubius » : forţa unei universităţi care trebuie să se bazeze nu pe cantitatea ci pe calitatea absolvenţilor,  a serviciilor prestate şi pe valoarea adăugată garantată înscrişilor săi.Provocarea Universităţii “Danubius » nu constă în reuşita promovării examenului de licenţă a unui număr cât mai mare de absolvenţi ci în afirmarea acestora pe piaţa muncii prin bagajul de cunoştinţe şi competenţe transversale acumulat în anii de studenţie. În încheiere, domnul Rector a invitat absolvenţii să rămână conectaţi cu mediul academic şi să se implice în toate proiectele acestei Universităţi.

Conf. univ. dr. Mirela ARSITH, Decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale

Un rol important pe scena emoţiilor de absolvire, l-au avut şi decanii Facultăţilor Universităţii « Danubius ».  Doamna Conf. univ. dr. Mirela ARSITH, Decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale, a subliniat, cu această ocazie, contribuţia cadrelor didactice la reconfigurarea identităţii studenţilor care, odată deveniţi absolvenţi, se vor reprezenta şi vor reprezenta profesorii oriunde vor merge. Educaţia nu se termină niciodată ! Evoluţia voastră, ca oameni, nu se termină ! Orice final este un nou început ! Trebuie să evoluăm deoarece, doar aşa, creştem în omenescul nostru ! »

Amfitrionul festivităţii de absolvire a Facultăţii de Ştiinţe Economice a fost doamna Conf. univ. dr. Cornelia TUREAC, Decan interimar al acestei Facultăţi.

În încheierea ceremoniei de absolvire a umaniştilor, cadrele didactice ale Facultăţii de Drept şi ale Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale, au fost invitate pe scenă, la înălţime, pentru a fi aplaudate în semn de recunoştinţă de către cei care au fost studenţii Promoţiei 2014.

Succes !

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Primul proiect, din seria celor 6 în domeniul consilierii și orientării studenților în carieră, a fost lansat

Miercuri, 18 iunie, Sala Senatului a Universităţii “Danubius” a găzduit Conferinţa de lansare a proiectului Alături de cariera ta!, proiect al cărui beneficiar este Universitatea “Danubius”. Activităţile proiectului Alături de cariera ta! vor fi derulate în parteneriat cu S.C. MADCONS S.R.L. Brăila.

Obiectivul principal al proiectului constă în facilitarea tranziţiei de la şcoală la piaţa muncii a unui număr de 600 de studenţi din Regiunea de Sud- Est.Managerul proiectului, doamna Conf. univ. dr. Manuela PANAITESCU, amfitrion al evenimentului, a prezentat publicului (studenţi, cadre didactice, elevi, angajatori şi absolvenţi) obiectivele, acţiunile şi rezultatele care vor fi atinse la finalul acestui proiect.Domnul Rector al Universităţii “Danubius”, Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ,  a avut plăcerea de a deschide această Conferinţa de lansare: Este o plăcere pentru mine să vă întâlnesc astăzi, aici, în contextul lansării primului proiect din seria celor 6 iniţiate de Universitatea “Danubius” în domeniul consilierii şi orientării studenţilor în carieră. Un domeniu atât de drag nouă, celor care lucrează în învăţământ: ghidarea tinerilor în alegerea profesiei. În ziua de astăzi contează să ştii să te conectezi la lumea reală. Angajatorii solicită, în primul rând umanitate şi ceea ce ţine de om, de capacitatea de adaptare, de inovaţie. Este un moment al turnurii omenirii iar noi suntem, poate , în avans în această direcţie. Suntem atât de preocupaţi încât seria de proiecte din acest domeniu a transformat studenţii danubieni în oameni complecşi. Universitatea antreprenorială este altceva. Inovarea este la ea acasă. Este o universitate altfel. Suntem diferiţi şi putem implemeta proiecte diferite. Succes managerilor şi echipei de implementare a acestui proiect! a încheiat domnul Rector al Universităţii Danubius, Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ.Doamna Mariana COSTIN, reprezentant al S.C. MADCONS S.R.L., partenerul Universităţii “Danubius” în proiectul Alături de cariera ta!, i-a asigurat pe studenţii care vor face parte din grupul ţintă al proiectului de faptul că experienţa Centrului de Dezvoltare Personală– MADCONS în ceea ce priveşte formarea continuă a adulţilor îşi va spune cuvântul în momentul în care vor dori să păşească, în calitate de absolvenţi, pe piaţa muncii.

GALERIE FOTO

Următorul proiect, “Sisteme de calitate şi internaţionalizare în învăţământul superior din filiera turism-mediu-cultură” - POSDRU/156/1.2/G/141248, al cărui beneficiar este Universitatea “Danubius”, din seria preocupărilor acestei universităţi pentru facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii, va fi lansat marţi, 24 iunie, începând cu ora 12:00, la Sala Senatului Universităţii „Danubius” din Galaţi.Vă aşteptăm!Şef Birou Relaţii Publice,Ana Alina IONESCU DUMITRACHE
Citeşte mai departe ...

CONFERINȚA DE LANSARE A PROIECTULUI „SISTEME DE CALITATE ȘI INTERNAȚIONALIZARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR DIN FILIERA TURISM- MEDIU- CULTURĂ”

 

INVITAŢIE

Universitatea “Danubius” are deosebita plăcere de a vă invita la Conferinţa de lansare a proiectului „Sisteme de calitate şi internaţionalizare în învăţământul superior din filiera turism- mediu- cultură POSDRU/156/1.2/G/141248, eveniment care va avea loc pe data de 24 iunie 2014,începând cu ora 12.00, la Sala Senatului Universităţii „Danubius”.

Obiectivul general al acestui proiect constă în dezvoltarea şi implementarea sistemului naţional al calificărilor din învăţământul superior, din filiera turism- mediu- cultură, în vederea adaptării programelor de studii universitare la cerinţele de pe piaţa forţei de muncă, după modelul celorlalte instituţii europene din Spaţiul European al Învăţământului Superior. Acţiunile şi măsurile propuse în acest proiect vizează modificări şi îmbunătăţiri la nivel de sistem, mulţumită cooperării transnaţionale.

La întâlnire vor fi prezenţi, alături de echipa beneficiarului care implementează proiectul – Universitatea Danubius şi reprezentanţii partenerilor implicaţi: Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi şi SIDA GROUP Italia.

Vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.sau la numărul de telefon: 0741512307.

Cu deosebit respect,

RECTOR,

Conf. univ. dr. Andy PUŞCĂ

Citeşte mai departe ...

INVESTIM ÎN VIITOR!

 

UN NOU PROIECT PENTRU VIITORUL ACTIV AL STUDENŢILOR

XXXXXX

Miercuri, 25 iunie, la ora 11.00, are loc lansarea unui nou proiect care sprijină 500 de studenţi din regiunea Sud-Est să ia o decizie corectă asupra viitorului lor.

Beneficiarul proiectului “Investim în viitor!”, POSDRU/ 161 /2.1/G/139824,  Universitatea “Danubius” din Galaţi alături de partenerul său, Fundaţia „Gaudeamus” – Universitatea Tomis din Constanţa, şi-au propus, prin acţiunile acestui proiect să  faciliteze procesul de tranziţie de la şcoală la viaţa activă precum şi creşterea nivelului de ocupababilitate pentru 500 de studenţi din regiunea Sud – Est. Aşadar, obiectivul acestui proiect vizează integrarea în activităţi de consiliere/orientare profesională a 300 de studenţi cât şi participarea a 200 de studenţi la stagii de practică.

Studenţii implicaţi în proiect vor beneficia de servicii de consiliere şi orientare profesională, care vor permite o decizie informată cu privire la continuarea studiilor sau dobândirea unui loc de muncă, precum şi desfăşurarea de stagii de practică ca activitate suport pentru serviciile de consiliere şi orientare profesională.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 18 de luni şi este cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară 2: “Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major de Intervenţie 2.1. “Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”.

AGENDA CONFERINTEI DE LANSARE

Vă aşteptăm!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

STUDENT DANUBIAN FASCINAT DE LIMBA ȘI CULTURA CHINEZĂ? FII BURSIER ÎN CHINA!

TERMEN DE ÎNSCRIERE 15 IULIE

JINJIN CHU, decan al  Şcolii de Cultură şi Limbă Chineză din cadrul Universităţii Internationale Sias, în semn de apreciere pentru Universitatea “Danubius”, pe care a avut ocazia să o cunoască, prin reprezentanţii acestei instituţii de învăţământ superior,  în urma cu câteva săptămâni, în China, la cea de a 15 – a aniversare a Universităţii SIAS, invită studenţii danubieni să devină, pentru un an, studenţi internaţionali bursieri în China.

Universitatea Internatională Sias, afiliată Universităţii Zhengzhou, este prima universitate chineză manageriată în stil american, cu peste 25.000 de studenţi din toate colţurile lumii care a reuşit să îmbine perfect filosofiile educaţionale estice cu cele tradiţionale chinezeşti pornind de la dorinţa de a crea mediul perfect dezvoltării talentelor complexe şi speciale pentru a contribui astfel la modernizarea şi dezvoltarea economică a lumii.

Sunt eligibili studenţii danubieni chiar din primul semestru de studiu. Pentru un an, studenţii bursieri în China vor parcurge cursurile de Limbă şi Cultură Chineză dar au posibilitatea să aleagă şi alte cursuri de interes.

 

 

Bursa oferită deUniversitatea Internatională Siasacoperă taxele de studii pentru un an.

Cheltuielile de cazare 

Pentru detalii, contactaţi: Lect. univ. dr. Florentina PUŞCĂ, email:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.în campusul – oraş al acestei Universităţi (1100 USD – camera de două persoane, 550 USD camera de patru persoane) şi cele de masă ( 3 USD/ zi) sunt acoperite de către studenţi.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

ALERTĂ! SOLIDARI CU DRAMA SINISTRAȚILOR DIN SERBIA ȘI BOSNIA!

 

Universitatea ” Danubius” din Galaţi face apel către toţi cei care doresc să se alăture Campaniei umanitare pentru sprijinirea sinistraţilor din Serbia şi Bosnia, zone în care oficialităţile au declarat stare de alertă din cauza inundaţiilor fără precedent din aceste zone.

Campania se desfăşoară în perioada 19. 05. 2014 – 1 . 06. 2014, cei care doresc să contribuie fiind aşteptaţi la sediul Universităţii “Danubius”, sala B25 – Biroul de Relaţii Publice.

Paturi, haine, alimente neperisabile, pături, saltele, bani, toate sunt necesare celor peste 15.000 de persoane sinistrate din Serbia şi Bosnia!

Pentru detalii, Ana Alina IONESCU DUMITRACHE, Şef Birou Relaţii Publice: 0733180311

Citeşte mai departe ...

Conferinţă naţională: Viziunea diplomatică a tinerilor în contextul ONU

Eveniment organizat de Elsa Galaţi 24- 25 mai, la Universitatea „Danubius”

Delegaţii de Tineret ai României la Naţiunile Unite, sprijiniţi de Ministerul Tineretului şi SportuluiMinisterul Afacerilor Externeşi Universitatea „Danubius’’, vor susţine Conferinţa naţională privind Programul Delegat de Tineret al României la ONU: Viziunea diplomatică a tinerilor în contextul ONU.

Evenimentul organizat de ELSA Galaţi începe sâmbătă, 24 mai, ora 14.00, în Aula Magna a Universităţii ‚Danubius’’ şi continuă duminică, 25 mai, la ora 10.00, Sala B2, cu atelierul de diplomaţie, susţinut de Dinu GÎNDU, diplomat şi fost secretar al Ambasadei României la  Buenos Aires.

În cadrul conferinţei, cei doi delegaţi, Eliza Chirilă şi Cosmin Chiriţă, aflaţi la jumătatea mandatului, vor prezenta perspectivele Programului, vor disemina activitatea lor de până acum şi ceea ce au realizat la New York, în cadrul deplasărilor la ONU şi vor lansa dezbateri cu tinerii participanţi pe tema problemelor cu care se confruntă, a priorităţilor pe care le au şi a posibilelor soluţii la care pot fi parte. Totodată, scopul evenimentului este de a discuta cu tinerii despre oportunităţile de implicare în procesul decizional,  şi de a îi încuraja să devină facilitatori ai schimbărilor pe care şi le doresc.

Intrarea este liberă, conferinţa adresându-se tuturor tinerilor interesaţi de diplomaţie şi relaţii internaţionale, cât şi de problemele şi politicile de tineret la nivel naţional şi internaţional.

 

Dinu GÎNDU, diplomat şi fost secretar al Ambasadei României la Buenos Aires.

Dinu GÎNDU, diplomat şi fost secretar al Ambasadei României la Buenos Aires.

De asemenea, în decursul zilei  de 24 mai, Delegaţii de Tineret vor participa  la diferite întâlniri cu lideri ai organizaţiilor studenţeşti şi de tineret (AIESEC, Education & Support Sphere, Liga Studenţilor, Asociţia Tinerilor Activi Civic, Centrul de Iniţiativă Comunitară), pe tema prioritizării tineretului pe agenda publică din România.

Pentru mai multe detalii despre Program şi mandatul Delegaţilor de Tineret, accesaţi pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/UNYDRo.

Vă aşteptăm!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 
Citeşte mai departe ...

STUDENȚII GĂLĂȚENI CALIFICAȚI ÎN FINALA PREMIILOR EXCELENȚEI ÎN EDUCAȚIE

 

Geanina LOVIN, studentă la Facultatea studentă la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”

Calitatea şi excelenţa în educaţie” a fost tema celei de a VII-a ediţii a Congresului Studenţilor din România (CSR), unul dintre cele mai importante evenimente ale Uniunii Studenţilor din România, organizaţie umbrelă a peste 100 de asociaţii studenţeşti şi de tineret din 20 de judeţe, care s – a desfăşurat la Bucureşti în perioada 16- 17 mai 2014.

Noutatea Congresului CSR 2014 a constat în organizareaprimei ediţii a  Premiilor Excelenţei în Educaţie, în cadrul căreia, studenţi din România, din diferite domenii de studiu,  tineri care au realizat performanţă prin  rezultate remarcabile, au fost premiaţi.

Printre finaliştii primei ediţii a Premiilor Excelenţei în Educaţie, au fost şi studenţii universităţilor gălăţene.

Lucian TALPEŞ, student la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii „Danubius”

Geanina LOVIN, studentă la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” s-a calificat în această finală cu lucrarea  „Impactul modificărilor legislative fundamentale asupra sistemului educaţional românesc şi în raport cu legislaţia internaţionalăşi Lucian TALPEŞ, student la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale din cadrul  Universităţii „Danubius”, s-a calificat cu lucrarea„Viitorul în ştiinţele comunicării.”

Programul celor două zile ale Congresului CSR a cuprins şapte workshop – uri cu personalităţi din mediul de afaceri şi din mediul academic precum şi  cu reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, ai Programului Educaţional “Liderii Mileniului Trei”, membri Eurolines etc..  Rezultatele acestor workshop – uri au fost transpuse în peste 21 de concluzii – propuneri în vederea creşterii calităţii şi excelenţei în educaţie.

De asemenea, în cadrul Congresului CSR a avut loc Adunarea Plenară în cadrul căreia au fost prezentate două proiecte pentru tineri, programul Delegat de Tineret al României la ONU şi prezentarea Bucharest Summer University.

Felicităm studenţii gălăţeni, finalişti ai primei ediţii a Premiilor Excelenţei în Educaţie!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus