Noutati

CONCURS „AlegEU”. Înscrie-te până pe 7 aprilie!

 

SECŢIUNEA ANCHETE JURNALISTICE

Cine organizează?

Concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” este organizat de către Centrul Europe Direct Galaţi din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi.

Despre concurs

Concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” face parte din activităţile prevăzute în cadrul proiectului „Alegerile europarlamentare – conştientizare şi implicare” şi are ca temă „Alegerile europarlamentare şi puterea cetăţenilor de a decide cine este responsabil de activitatea Parlamentului European în următorii 5 ani”.

Concursul îşi propune creşterea gradului de implicare a tinerilor din judeţul Galaţi în dezbaterea şi exercitarea dreptului la vot cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European în anul 2014 şi constă în realizarea de anchete jurnalistice care tratează această temă.

La concurs pot participa studenţii din anul I şi II din cadrul universităţilor din judeţul Galaţi.

Lucrările vor fi jurizate de către o comisie de selecţie care va avea în componenţa sa reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private de profil, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti din judeţul Galaţi. Anunţul câştigătorilor concursului va fi făcut public pe site-ul Centrului Europe Direct Galaţi, precum şi pe pagina de Facebook a Centrului.

Cât durează?

Concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” se va desfăşura în perioada 06 martie – 15 aprilie 2014, perioada de înscriere fiind 06 martie – 07 aprilie 2014. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 15 aprilie 2014, locaţia şi ora vor fi comunicate în timp util, pe pagina de Facebook a Centrului.

Cine poate participa?

La concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” pot participa studenţii din anul I şi II din cadrul universităţilor din judeţul Galaţi.

Ce câştigi?

În cadrul concursului se vor acorda următoarele premii:

Locul I: Tabletă cu diagonala 10,1 inch;

Locul II: Tabletă cu diagonala 7 inch;

Locul III: Hard disk extern portabil 500 GB.

Cum te înscrii?

Pentru înscrierea în concurs este necesară transmiterea, către Centrul Europe Direct din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi, în perioada 06 martie – 07 aprilie 2014, a anchetelor jurnalistice realizate de studenţi. Materialele pot fi transmise pe e-mail sau aduse la sediul Centrului, pe suport electronic şi vor fi însoţite de numele şi prenumele participantului, datele de contact ale acestuia, precum şi dovada că este student la specializarea solicitată (copie după carnetul de student/legitimaţie). Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu o singură aplicaţie.

Materialele participante la concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” nu vor fi restituite participanţilor.

Succes!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

SWB_ECO_TOURS: Cinci trasee turistice în Insula Mică a Brăilei omologate prin proiectul manageriat de Universitatea “Danubius”

 

“Eco-turismul în regiunea Dunării” a fost tema dezbaterilor Conferinţei finale a proiectului “Enjoying the biodiversity of the Small Wetland of Braila by Guided Eco-tourism” (SWB_ECO_TOURS) care a avut loc joi, 3 aprilie, 2014, la Sala de conferinţe a Grădinii Botanice din Galaţi.

Doiniţa ARITON, Director al proiectului “Enjoying the biodiversity of the Small Wetland of Braila by Guided Eco-tourism” (SWB_ECO_TOURS)

Coordonatorul acestui proiect a fost Universitatea „Danubius” din Galaţi, prin Centrul de Cercetari DiSEDD. Finanţarea proiectului a fost asigurată de DCC – „Danube Competence Center” – asociaţie internaţională ai cărei membri provin din sectoarele public, privat şi organizaţii non-guvernamentale, urmărind crearea şi promovarea unui singur brand de turism pentru regiunea Dunării. DCC sprijină crearea şi dezvoltarea reţelelor interesate în turism din întreaga regiune a Dunării, investind în oameni şi abilităţi, în consolidarea cooperării transnaţionale.

Directorul de proiect, doamna Prof. univ. dr. Doiniţa ARITON, a prezentat invitaţilor obiectivele, activităţile şi rezultatele atinse prin acest proiect a cărui durată a fost de 12 luni. Deosebit de interesante au fost şi dezbaterile pe tema potenţialului şi perspectivelor de dezvoltare ale Eco-turismului în regiunea Dunării purtate între doamna Prof. univ. dr. Doiniţa ARITON şi domnul Radu MOISEI, Director PN „Balta Mică a Brăilei”.

Andy PUŞCĂ, Rector al Universităţii "Danubius" din Galaţi

Domnul Rector al Universităţii “Danubius”, Andy PUŞCĂ, a deschis lucrările acestei conferinţe subliniind implicarea Universtăţii „Danubius” în dezvoltarea regională: ,,mă bucur că suntem împreună astăzi şi salut participarea tuturor partenerilor noştri din ţară şi străinătate.  Este un moment prielnic să punem în discutie biodiversitatea zonei în care Universitatea “Danubius” îşi desfăşoară activitatea. Proiectele Universităţii noastre converg către dezvoltarea durabilă. De asemena, suntem iniţiatorii Zonei Metropolitane, alt proiect important de dezvoltare a acestei zone. Suntem o univeristate care dezvoltă noi programe de studii, de exemplu, programul de masteratManagementul Bioeconomiei în Contextul Creşterii Durabile, pentru că ne preocupă această tematică.,,

La eveniment au participat invitaţii speciali: Boris Camernik, Secretar General al DCC, Serbia; Vesna Vandic – director, Departamentul pentru Dezvoltarea Proiectelor, Facultatea de Ecologie Aplicată, Universitatea Singidunum, Belgrad, Serbia; dr.Dorin-Mihai Palaghiciuc, consilier diplomatic in cadrul Departamentului pentru Strategia Dunării al Ministerului Afacerilor Externe; dr.Fănică Jelescu, Consilier in cadrul Directiei Dezvoltare Teritoriala al ANT (Autoritatea Naţională pentru Turism); prof.dr. Mihail Dimitriu, Centrul de Cercetări Financiare şi Monetare „Victor Slăvescu”  din cadrul Academiei Romane; Tiberiu Florescu si Andreea Popa, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, România; ec. Dan Jalea – Alcovin SRL Măcin,  România, membru în Consiliul director al DCC.

Boris Camernik, Secretar General al DCC, Serbia

Discursurile invitaţilor au dat naştere unei polemici constructive între toţi participanţii, reprezentanţi de seamă ai mediului academic gălăţean, ai societăţii civile, ai sectoarelor public şi privat.

A doua zi a Conferinţei finale a Proiectului SWB_ECO_TOURS, a fost dedicată excursiei pe unul dintre traseele turistice omologate prin acest proiect.

Finalizarea cu succes a acestui proiect a deschis noi oportunităţi pentru proiecte viitoare. Participanţii la această Conferinţă, convinşi de importanţa rezultatelor atinse ale acestui proiect, şi-au manifestat deschiderea pentru noi parteneriate.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 
Citeşte mai departe ...

FĂ O FAPTĂ BUNĂ DE PAŞTE!

 

DĂRUIEŞTE ALĂTURI DE NOI!

 

Până pe 15 mai!

 

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale a Universităţii „Danubius“ din Galaţi organizează campania umanitară Dăruieşte alături de noi!

Pe data de 11 aprilie, vor sosi la Galaţi copilaşii din satul Slivna care vor păşi în lumea poveştilor la Teatrul Gulliver, apoi vor vizita Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii unde vor vedea  peştii exotici şi indigeni. Povestea de o zi continuă cu o călătorie virtuală prin galaxia noastră realizată de două personaje comice, Eugene şi Craig, angajaţi la o firmă de distribuţia laptelui din Calea Lactee. Pe parcursul călătoriei, spectatorii, alături de protagonişti, vor întâlni mai multe nebuloase şi roiuri de stele, prilej pentru cei mici, dar nu numai, de a afla mai multe lucruri despre aceste corpuri cereşti. Copiii sunt aşteptaţi la masă de

Asociaţia Filantropică Creştin- Ortodoxă „ Sfântul Vasile cel Mare” iar apoi se vor juca în Parcul Viva din Galaţi.

Alătură-ţi gestul umanitar colectei de rechizite, cărţi, jucării, dulciuri etc.,  care, în luna mai, vor ajunge la aceşti copii, direct la Scoala lor!

Persoane de contact:

Coordonator campanie: Iosif Luminita 0725200517; 

voluntar: Stan Claudia 0753677017.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Concurs public organizat pentru desemnarea decanului Facultăţii de Ştiinţe Economice

 

În conformitate cu prevederile art. 70 alin. (1) din Carta Universităţii „Danubius” şi prevederile art. 24 din Regulamentul privind organizarea alegerilor academice în cadrul Universităţii „Danubius” din Galaţi, Rectorul organizează  concurs public pentru selecţia Decanului la Facultatea de Ştiinţe Economice.

Calendar concurs
Regulament privind organizarea alegerilor academice

Citeşte mai departe ...

PREMIERĂ JUDEŢEANĂ: ECOLOGIZAREA SITULUI TIRIGHINA- BARBOŞI

DE PAŞTE, CURĂŢENIE LA PRIMUL MORMâNT AL UNUI DACO – ROMAN CREŞTINIZAT: INNOCENS

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La iniţiativa Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, Ziua Internaţională a Monumentelor Istorice şi Siturilor Arheologice este sărbătorită prin muncă. Sute de voluntari înarmaţi cu lopeţi, săpăligi, saci ecologici etc. vor face lumină la situl arheologic Tirighina – Barboşi, Castrul Roman, complex arheologic daco-roman important nu doar pentru cei aproape 500 de ani de existenţă dacică şi apoi daco-romană ori pentru faptul că aici se află un avanpost al apărării Imperiului Roman după cucerirea Daciei, ci şi pentru faptul că  în zonă s-a descoperit, în urma cercetărilor arheologice, primul mormânt al unui daco-roman creştinizat, mormântul lui Innocens, astfel cum erau numiţi creştinii în Roma zorilor creştinătăţii.

Proiectul propus de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi se derulează trei zile, în perioada 15 – 18 04 2014 şi sprijină  administraţia publică locală care  de 20 de ani are în agendă  ecologizarea acestui sit arheologic.

Universitatea „Danubius” pune umărul la realizarea cu succes a acestui proiect , zeci de studenţi voluntari înscriindu-se pe lista iubitorilor de cultură şi istorie care vor fi prezenţi la această acţiune la care s-au alăturat şi alte instituţii gălăţene: Grupul de Iniţiativă pentru Promovarea Patrimoniului Cultural, Consiliul Local Galaţi, Primăria Muncipiului Galaţi, Serviciul Public ECOSAL, S.C.GOSPODĂRIRE URBANĂ S.R.L., S.C.TRANSURB S.A., S.C.DUNĂREA S.A., Muzeul de Istorie Galaţi, celelalte instituţii de cultură judeţene, Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi, Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi, O.N.G.-urile: Asociaţia Universitatea Moldova Sud, Asociaţia pentru Renaşterea Galaţiului, Asociaţia „Tinerii şi Viitorul”, „Salvaţi Tirighina Bărboşi”, „Blocul Ţiglina”, precum şi şcoli şi licee.

Marius MITROF, Consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Coordonatorul acestui proiect, domnul Consilier al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, Marius MITROF, absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii “Danubius” din Galaţi, a declaratpentru Danubius News: „De douăzeci de ani, proprietarul (Primăria) solicită sprijin pentru curăţarea sitului Barboşi – Galaţi, Castrul Roman.  Primăria pune la dispoziţie utilajele dar voluntarii vin cu tot ce pot de acasă: lopeţi, hârleţ, mănuşi, saci, greble, foarfece…Dacă ne ajută vremea,  reuşim ca până pe data de 18 aprilie a.c. să avem acest sit arheologic curat şi pregătit pentru a sărbători Ziua Internaţională a Monumentelor Istorice şi a Siturilor Arheologice prin înmânarea diplomelor de voluntariat tuturor celor care se vor implica în acest proiect. Dacă plouă, amânăm proiectul.”

Implică-te şi tu!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Noul Program de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020: Ambiția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de absorbție 100% a fondurilor europene

Conferinţa regională PNDR 2020 : “SATUL ROMÂNESC ARE VIITOR”.

Luni, 14 aprilie 2014, Universitatea “Danubius” a găzduit un amplu eveniment dedicat prezentării noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, organizat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) :Conferinţa regională PNDR 2020 : “SATUL ROMâNESC ARE VIITOR”.

La eveniment au participat: domnul Daniel CONSTANTIN, Viceprim- ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, domnul Gheorghe Dorel BENU – Director general APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), domnul George TURTOI, Secretar de stat MADR,  reprezentanţi ai instituţiilor publice locale: domnul Marius STAN – Primar al Municipiului Galaţi, domnul Nicolae DOBROVICI  BACALBASA – Preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, domnul Dorin OTROCOL, Prefectul Judeţului Galaţi etc.

Conferinţa regională PNDR 2020 : “SATUL ROMâNESC ARE VIITOR”.

 

Andy PUŞCĂ, Rector al Universităţii “Danubius” din Galaţi, a deschis amplul eveniment regional salutând colaborarea deosebită pe care o are această universitate cu reprezentanţii instituţiilor publice şi ai mediului de afaceri, veritabili stakeholderi ai viziunii antreprenoriale ai acestei instituţii de învăţământ superior, beneficiarul multor proiecte europene . În ultimii ani,  am  dezvoltat programe de studii care intersectează mai multe domenii. Un exemplu în acest sens este programul de masterat: Managementul Bioeconomiei în Contextul Creşterii Durabile.

Lucrarea pământului şi zootehnia sunt probleme cruciale pentru România! A declarat domnul Nicolae DOBROVICI  BACALBASA – Preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, după ce a subliniat faptul că este onorat, ca gălăţean, că domnul Daniel CONSTANTIN, Viceprim – ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a ales Galaţiul pentru a prezenta perspectivele agricole ale României. În perspectiva unei crize alimentare, problema agriculturii depăşeşte cadrul economic devenind o problemă naţională! Nu văd alta mai importantă! a încheiat domnul Nicolae DOBROVICI  BACALBASA – Preşedinte al Consiliului JudeţuluiGalaţi.

Despre Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2010

Daniel CONSTANTIN, Viceprim – ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: “Salut gazdele noastre, Universitatea „Danubius”  din Galaţi, o universitate importantă pentru regiune. Faptul că în sală sunt prezenţi foarte mulţi deputaţi şi senatori demonstrează faptul că lumea este angrenată în proiectele de dezvoltare rurală.”

Daniel CONSTANTIN, Viceprim - ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Priorităţile României în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost prezentate de către Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Domnia sa,  după ce a trecut în revistă rezultatele pozitive înregistrate în domeniul agriculturii în anul 2013, menţionând faptul că exporturile au înregistrat o creştere spectaculoasă anul trecut  de 1 mld de Euro şi s-a reuşit o atragere de fonduri de aprox. 2,7 mld de euro pentru agricultură, a previzionat semne bune pentru şi pentru anul 2014, fondurile europene permiţând continuarea investiţiilor în acest domeniu:  “Avem ambiţia ca acest program să fie unul cu absorbţie de 100%, să atragem toate fondurile în valoare de 8 mld. de euro!”

PNDR 2014 – 2020 propune concentrarea intervenţiilor pe maximizarea impactului, simplificarea procesului de accesare a fondurilor şi soluţionarea problematicilor structurate ale exploataţiilor agricole.

Priorităţile României în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020; Provocările noii perioade de programare, Lecţii învăţate din perioada 2007 – 2013, Soluţii de garantare pentru agricultură  cât şi Nevoile de investiţii ale spaţiului rural: investiţii în agricultură, în infrastructură rurală, activităţi non – agricole şi acţiuni de conservare a mediului, au fost temele principale ale dezbaterilor moderate de către domnul Mihai HERCIU, Director General AM PNDR, MADR.

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

ECLIPSA TOTALĂ DE LUNĂ PREVESTEŞTE SESIUNE DE 10 PENTRU STUDENŢII DANUBIENI!

 

Premoniţia astrală din titlu este puternic influenţată de „nativii – studenţi” danubieni care:

-  AU FOST PREZENŢI ŞI ACTIVI LA ORELE DE SEMINAR!

-  ŞI-AU FĂCUT ŞI POSTAT TEMELE PE PLATFORMA SAKAI!

AU ÎNVĂŢAT CONSTANT MATERIA!

-  NICI NU SE GâNDESC SĂ LIPSEASCĂ DE LA  EXAMENELE LA CARE AU ACCES DOAR DACĂ ŞI-AU ÎNDEPLINIT ŞI ÎNDATORIRILE DE PLATĂ A TAXEI DE ŞCOLARIZARE!

Vestea bună este că ultima condiţie încă poate fi îndeplinită dacă nu eşti în an terminal, deoarece sesiunea a început, şi dacă achiţi taxa de şcolarizare cel târziu pe data de 15 aprilie, 2014, până la ora 15.00, ÎNAINTE DE ECLIPSĂ!

SUCCES!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

AIESEC Galați : undă verde pentru Internshipuri internaționale plătite!

 

În perioada 13 aprilie – 6 mai, AIESEC Galaţi organizează cea de-a doua ediţie a Recrutării de Internshipuri Internaţionale plătite!

AIESEC te ajută să descoperi Internshipul perfect pentru tine,  dacă:

  • ai acumulat minimum de experienţă în domeniul tău de interes
  • ştii engleza la nivel mediu sau avansat
  • îţi doreşti să acumulezi o experienţă internaţională
  • eşti în ultimul an de facultate sau la master

Ai ocazia să:

  • lucrezi într-un mediu internaţional, în Europa sau pe alt continent
  • te dezvolţi profesional în  domeniul tău de interes
  • îţi descoperi valorile după care îţi vei ghida viaţa
  • beneficiezi de consultanţă şi ajutor din partea membrilor AIESEC România
  • eşti plătit pentru munca ta

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul  www.internshipinternational.ro sau www.hipo.ro/aiesec

Cu o experienţă de 18 ani în dezvoltarea şi formarea tinerilor prin educaţie nonformală şi făcând parte din vasta reţea AIESEC Internaţional şi AIESEC România, AIESEC Galaţi aduce în fiecare an în comunitatea gălăţeană un plus de valoare prin intermediul proiectelor şi conferinţelor derulate. Este cunoscută ca fiind una dintre cele mai active ONG-uri de pe piaţă, implicând annual în procesul de pregătire sute de elevi şi studenţi. Este o organizaţie mereu tânără, mereu orientată spre inovaţie şi educaţie, aducând în Galaţi un curent internaţional prin cadrul programelor sale, angrenând peste 20 de studenţi străini.

Vizitează-ne pe site-ul nostruwww.aiesecgalati.ro

Citeşte mai departe ...

Operațiunea de ecologizare a sitului arheologic Tirighina- Barboși se amână pentru perioada 5 – 6 mai!

 

Vremea nefavorabilă amână cadoul pe care Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi ar fi dorit să îl facă Galaţiului cu ocazia Zilei Internaţionale a Monumentelor Istorice şi Siturilor Arheologice.

Operaţiunea de ecologizare a sitului arheologic Tirighina – Barbosi a început ieri, în forţă, cei peste 70 de voluntari,  printre aceştia numărându-se şi studenţi ai Universităţii “Danubius”,  reuşind să facă puţină lumină în  acest loc istoric.

Coordonatorul acestui proiect, domnul Marius MITROF, anunţă continuarea operaţiunii de ecologizare în perioada 5-6 mai 2014.

GALERIE FOTO

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus