MESAJ DE CONDOLEANTE
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
În aceste momente de grea încercare, Universitatea Danubius este alături de familia îndurerată de pierderea celui care a fost Rector Academician Andrei GALBEN.
Gândul nostru se îndreaptă acum către Universitatea Liberă Internațională din Moldova, către acel colectiv minunat pe care domnia sa l-a îndrumat și călăuzit.
Comunitatea Academică a Moldovei a pierdut în acest moment o personalitate de excepție, un om pe care am avut onoarea de a-l cunoaște și pe care l-am apreciat enorm.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămași să îi ajute să îi ducă peste timp opera.
Sincerele noastre condoleanțe.
Rector,
Conf. univ. dr. Andy Corneliu PUSCA