Administrarea Afacerilor în Turism și Industria Ospitalității
Program de master ADMINISTRAREA AFACERILOR ÎN TURISM ȘI INDUSTRIA OSPITALITĂȚII
Domeniu de studiu: Administrarea afacerilor
Forma de învățământ: învățământ cu frecvență-IF
Durata studiilor: 4 semestre ( 2 ani)
Numărul total de credite : 120
Misiunea programului de studii universitare de master Administrarea Afacerilor în Turism și Industria Ospitalității constă în formarea de specialişti care să aibă cunoştinţe avansate în domeniul administrării afacerilor în turism și industria ospitalității, capabili să se adapteze cerinţelor actuale ale pieţei forţei de muncă din România şi din statele membre ale Uniunii Europene promovând un ansamblu de valori bazat pe creativitate şi dinamism și totodată atragerea studenţilor în activitatea de cercetare, dezvoltare și inovare menite să contribuie la extinderea cunoașterii.
Printre disciplinele studiate se numără:Antreprenoriat în turism și industria ospitalității, Politici și strategii de dezvoltare în turism și industria ospitalității, Tehnici promoționale în turism, Managementul destinațiilor turistice, Dezvoltare locală și regională în turism și industria ospitalității/ Comportamentul consumatorului de servicii turistice, Prețuri și tarife în turism și industria ospitalității/ Legislație în turism și industria ospitalității, Itinerarii culturale și sisteme turistice europene/ Tehnologie culinară.
Competente profesionale
• Cunoaşterea aprofundată a ariei de specializare turism si în cadrul acesteia, a dezvoltărilor teoretice, metodologice si practice specifice administrării afacerilor în industria ospitalităţii;
• Planificarea, organizarea, coordonarea şi controlul activităţii turistice şi în industria ospitalităţii;
• Utilizarea integrată a aparatului conceptual şi metodologic, în condiţii de informare incompletă, pentru a rezolva probleme teoretice şi practice noi;
• Utilizarea nuanţată şi pertinentă de criterii şi metode de evaluare pentru a formula judecăţi de valoare şi a fundamenta decizii constructive în cadrul afacerilor în turism şi industria ospitalităţii;
• Elaborare de proiecte profesionale şi/sau de cercetare, utilizând inovativ un spectru variat de metode cantitative şi calitative
Competențe transversale
• Executarea unor sarcini profesionale complexe, în condiţii de autonomie şi de independenţă profesională;
• Asumarea unor roluri/funcţii de conducere a activităţii grupurilor profesionale sau a unor instituţii din domeniul turismului şi industriei ospitalităţii;
• Autocontrolul procesului de învăţare, diagnoza nevoilor de formare, analiza reflexivă a propriei activităţi profesionale.
Stagiul de practică de specialitate se efectuează în anul I de studiu, însumând 84 de ore și se desfășoară pe parcursul semestrului II al anului universitar/ o zi pe săptămână a 6 ore. Practica de specialitate se desfășoară în entități publice și private, sub îndrumarea directă a personalului didactic responsabil și a tutorilor din entitățtilor în care se derulează stagiul de practică, conform convențiilor încheiate de către universitate în acest sens. Studentii care isi doresc o experiență de practică deosebită sunt invitați să viziteze site-ul de Mobilitati ERASMUS de plasament. Aici vor gasi o parte dintre destinațiile disponibile precum și tipurile de posturi deschise. Detalii suplimentare va pot fi oferite de Echipa ERASMUS.
Oportunități în carieră:
Absolvenții programului de studiu îți dezvoltă capacitățile antreprenoriale și vor avea capacitatea:
să managerieze activități din domeniul turismului și industria ospitalității
să elaboreze strategii legate de activitatea turistică și industria ospitalității
să elaboreze și evalueze strategii de gestionarea riscurilor din domeniul turismului și industria ospitalității
să implementeze strategii de gestionare a riscurilor legate de activitatea de turism și servicii industria ospitalității
Facultatea dispune de laboratoare de specialitate proprii (laboratoare de informatică, multimedia), cu dotarea corespunzătoare pentru toate disciplinele care au prevăzute activităţi de acest gen, cu licenţă pentru toate soft-urile necesare şi permit desfăşurarea orelor aferente disciplinelor din planul de învăţământ în condiţii optime.
Biblioteca universităţii este dotată cu săli de lectură şi fond de carte propriu corespunzător disciplinelor prevăzute în planurile de învăţământ, pe cicluri de studii universitare, iar resursele necesare dezvoltării activităţii sunt prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli. De asemenea, în cadrul bibliotecii studenţii beneficiază de acces on-line, gratuit, la baze de date şi reviste de specialitate din ţară şi străinătate.