Portrete de absolventi
![]() |
Atunci când vorbesc sau se vorbeşte despre Universitatea „Danubius”, imaginea care mi se conturează cel mai repede în minte este aceea a unei instituţii de învăţământ superior de prestigiu, un centru de excelenţă în domeniul educaţiei, o universitate modernă care promovează în continuare, comunicarea şi colaborarea între profesorii, studenţii dar şi absolvenţii săi. Am constatat că şi în prezent se menţine această permanentă comunicare între profesori şi studenţi , ceea ce nu face decât să contribuie pe mai departe la formarea unor adevărate generaţii de profesionişti în materia dreptului şi nu numai. O amintire frumoasă şi un respect profund tuturor celor care au făcut posibilă împlinirea viselor şi aspiraţiilor atâtor generaţii de studenţi! Liliana Istrate |
![]() |
„Danubius este Universitatea mea! Destinele noastre se împletesc încă din anul 1998, când, atrasă fiind de tinerețea unei universități cu nume străvechi (a fost fondată în 1992, iar numele Danubius ar fi fost al unei zeități autohtone geto-dacică, iar ulterior al zeului fluviului la romani), am dat admitere și am pășit, cu o oarecare teamă, pe noul drum al carierei universitare, care s-a conturat, pas cu pas (preparator, asistent, lector, conferențiar), ca și evoluția acestei instituții care oferă astăzi programe de studii în diverse domenii: științe juridice, științe economice, relații internaționale, studii europene, științe ale comunicării, științe administrative, etc.. Din anul 2013, asigur și managementul în domeniul calității și sub coordonarea mea, Universitatea Danubius din Galați a obținut grad de încredere de la ARACIS, a fost catalogată drept «universitatea cu cei mai fericiți studenți», de către experții Asociației Europene a Universităților și a fost recertificată ISO 9001:2015. Conf.univ.dr. Gabriela MARCHIS |
![]() |
Universitatea „Danubius” – instituția în care educația se îmbină cu atmosfera culturală și cu dorința de a crea generații complexe, o familie din care sunt mândră să fac parte și care a contribuit la dezvoltarea mea profesională și la crearea unor prietenii speciale menite sa ne înfrumusețeze viața. Mai mult decât un mediu academic, Universitatea „Danubius” își încurajează și motivează studenții, oferindu-le oportunități multiple de construire a unei cariere! Admirația și respectul meu se îndreaptă spre cei ce, cu seriozitate, implicare, curaj și dedicare, au adus Universitatea „Danubius” la nivel internațional! Lacramioara Stavire |
![]() |
Universitatea „Danubius” a constituit mediul perfect de interacționare cu oameni diferiți, care mi-au fost mereu modele de urmat. Mereu a reprezentat pentru mine o descoperire neașteptată și importantă, ce avea să-mi schimbe întreaga viață. Am dobândit multe cunoștințe, mi-am descoperit calități nestiute si m-am maturizat uman si profesional. Cristina Stavire |
![]() |
Universitatea „Danubius” din Galați reprezintă o mândrie pentru orașul de la Dunăre și nu numai. Cu un corp de cadre competent, dotări și spații moderne, deschidere internațională, a contribuit și contribuie la formarea a zeci de generații de absolvenți, specialiști în diverse domenii. Felicitări Domnului Președinte, Prof.univ.dr. Benone Pușcă, corpului profesoral și studenților! Eugen Chebac |
![]() |
La "Danubius" mi-am descoperit și cultivat neliniștea intelectuală. Incă o mai simt... Mama a sădit în mine un sâmbure, dar anii decisivi au fost cei din facultate. Au contribuit: cărțile citite, mediul universitar, dascălii dar și colegii mei. Lupt să cresc, simt că trebuie sa mă implic si să schimb „lucrurile”, îmi place să ajut și nu prea știu să trăiesc altfel. Relația cu Universitatea continuă și crește! Mulțumesc și salut „Danubius”!
|
![]() |
La Danubius am fost un student atipic, dacă există așa ceva, căci vârsta mai avansată nu e un criteriu al performanței academice. Veneam după o altă experiență universitară și de aceea am fost curios să văd în ce măsură noul stadiu îmi va crea emoții și mă va modela ca om și specialist. Toate acestea au devenit împliniri, căci profesorii au fost la înălțime, ambianța de studiu emulativă iar efectele în timp ale efortului intelectual la cele mai înalte cote. Cătălin Aramă |
![]() |
Experiența mea în cadrul Universității „Danubius” din Galați a fost una specială. Ea s-a datorat în primul rând profesorilor cu experiență vastă, cât și atenției acordate de aceștia studenților danubieni. Dacă la toate acestea adăugăm dotările excepționale, proiectele și evenimentele organizate împreună cu studenții și absolvenții Universității „Danubius”, avem imaginea unei universități care este construită în jurul studentului cu un proiect bine țintit în viitor. Maior Eugen Chiriță |
![]() |
Am urmat cursurile Facultății de Drept în perioada de pionierat a Universității „Danubius”, numită în primii ani Universitatea Româno-Americană „Anghel Rugină”, când materiile predate de către profesori consacrați de la facultățile de drept de la București și Iași, ori de către fondatorul acestei Universități, a cărui prestigiu este, astăzi, de necontestat, ori de către lectori, deveniți, peste timp profesori remarcabili au contribuit, în ani, la sedimentarea cunoștințelor și alcătuirea unui fundament absolut necesar, nu numai în viață, ci și în profesie, chiar dacă drumul carierei nu a fost acela strict în domeniul juridic. Absolvenții Universității „Danubius” nu numai că au reușit, dar și ocupă funcții importante, datorită experienței, a cunoștințelor acumulate și, nu în cele din urmă, a respectului față de această Universitate, tradus prin dăruirea de sine față de timpul petrecut în amfiteatre, în biblioteca Universității, ori în sălile Palatului de Justiție ca practicanți. Astăzi, când calc pragul Universității cu prilejul unor evenimente la care sunt invitat să particip, privesc edificiul acestui locaș academic și personalul, pe de o parte, cu mândrie și bucurie pentru că mă număr printre studenții pionieri, iar pe de altă parte, cu regret că nu am beneficiat și eu, împreună cu ceilalți colegi și profesori, de condițiile pe care, actualii studenți le au la îndemână. Marius Mitrof |
Așa cum spunea Goethe, „din dorința de a ridica cât mai sus cu putință piramida existenței mele, a cărei bază mi-a fost dată gata construită”, după absolvirea Facultății de Matematică și Informatică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și a Facultății de Drept la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, am urmat studii de Master la Universitatea din Bacău - Facultatea de Științe Economice (Contabilitatea și auditul afacerilor), iar în perioada 2009 - 2011 am obținut un Master în Drept Administrativ Public European la Universitatea „Danubius” din Galați. Cunoștințele dobândite aici au venit ca o aprofundare a studiilor de drept, m-au ajutat, în calitate de Primar de Roman, în inițierea, coordonarea, monitorizarea și implementarea unor proiecte europene cu finanțare nerambursabilă. Într-o lume mercantilă, convulsivă și dezorientată, într-un context marcat de profunde transformări politice, economice și sociale, între coordonatele esențiale ale formării unui tânăr, consider că educația ocupă un rol primordial. Apreciez profesionalismul cadrelor didactice de la Universitatea „Danubius” și doresc să îi asigur de toată prețuirea și considerația mea. Mult succes în demersul de modelare a personalității studenților dumneavoastră! Am certitudinea că veți educa tinerii de așa manieră încât ei vor fi capabili să-și manifeste, la maturitate, toate valențele. Laurențiu Dan Leoreanu |
|
![]() |
Pentru mine, a fi danubian nu este doar un simplu statut, ci o onoare, un privilegiu de a cunoaște evoluția către succes alături de cei mai buni. Profesionalismul cadrelor didactice, eficiența personalului administrativ și infrastructura academică aliniată la cele mai noi standarde de performanță, sunt factorii primordiali care au contribuit la formarea mea atât profesională cât și umană. Din punctul meu de vedere, aceste lucruri nu fac decât să demonstreze faptul că Universitatea „Danubius” reprezintă un real model de bune practici în ceea ce privește derularea într-un mod profesionist și performant al procesului de trecere de la învățare la viața activă. Adrian Orzechowscki |
![]() |
Am avut nenumarate satisfacții la Universitatea „Danubius”. Am crescut profesional, am cunoscut dascăli deosebiți, care au știut să-mi stimuleze pasiunea pentru acest incitant domeniu care este Dreptul. Activând în continuare în Baroul Tulcea și avându-i drept colegi pe unii dintre foștii mei profesori, mi-am prelungit emoția din anii studenției, detaliu ce mă stimulează în activitatea mea. Alina-Eleonora Mitria |
![]() |
Absolvirea Facultății de Drept din cadrul Universității „Danubius” a fost premisa necesară pentru a accesa un job într-un mediu de lucru dinamic și complex. Modelarea mea ca specialist o datorez unor profesori de excepție care mi-au transmis cunoștințe, dar m-au și pregătit pentru profesie si viață.
|
![]() |
Universitatea „Danubius”, Facultatea de Drept a fost pentru mine o rampă de lansare pentru o carieră de avocat, în care toate cele necesare succesului meu au existat din belșug: profesori impresionanți, dornici să împărtășească din cunoștințele si metodele lor de studiu, experiența profesională a acestora de avocați sau judecători, deosebit de utilă pentru orientarea mea ulterioară, o bibliotecă bogată și condiții materiale de excepție. Toate acestea au făcut trecerea mea prin anii de studiu incitantă intelectual, frumoasă, productivă si ușoară în același timp, și mi-au creat premisele pentru un început în carieră peste așteptările mele. Angelica Damian |
![]() |
Să fii mai performant pe plan profesional și să fii cel mai bun în ceea ce faci! Aceste două lucruri m-au călăuzit pe parcursul celor patru ani petrecuți la Facultatea de Drept a Universității „Danubius” din Galați. Și a mai fost ceva. Emoția și bucuria reușitei trăită alături de colegi.
|
![]() |
Mă onorează că sunt absolvent al Universității „Danubius” din Galați cu master în drept comunitar. A fost o experiență necesară, o completare importantă a studiilor de drept pe care le aveam, precum și o ocazie inedită de a cunoaște profesioniști desăvârșiți în context danubian. Colaborarea cu Universitatea „Danubius” a continuat și după absolvire în cadrul unor proiecte comune, a unor evenimente științifice de ținută și al relațiilor umane. Cristi Godinac |
![]() |
Școala este cea mai bună rampă de lansare, însă bine este să nu o lași să îți afecteze educația. Ceea ce am trait si am descoperit in anii studiilor la Danubius m-a ajutat sa ma modelez profesional si sa-mi conturez un drum ferm in viata. Studentia danubiana e mai mult decat o experienta de viata, oricine o parcurge iese maturizat si pregatit pentru experiente dintre cele mai complexe. Dan Blănaru |
![]() |
Experiența la Danubius a fost una aparte, întrucât primii doi ani de studiu s-au suprapus cu o perioadă personală dificilă, boala mamei și pierderea ei. De aceea, inițial, implicarea mea in activitățile studențești nu a fost așa cum mi-aș fi dorit, fiind mai mereu pe drumuri intre Galați si București, având totodată si o fetița de 3 ani, Hana. Ulterior, după pierderea mamei, interesul pentru studiu a crescut, consolidând astfel și contactul cu universitatea, cu profesorii și colegii. Diana Mănăilă |
![]() |
Pentru mine, cursurile Facultăţii de Finanţe Bănci din cadrul Universităţii „Danubius” din Galaţi reprezintă împlinirea profesională. Diploma de absolvire a reprezentat condiţia participării la un concurs pentru ocuparea postului de inspector de specialitate în cadrul administraţiei publice locale. Elena Darabă |
![]() |
Cei patru ani petrecuți la Universitatea „Danubius” au însemnat pentru mine prietenia colegilor mei, cunoașterea unor caractere frumoase și moduri diferite de a privi lumea. Prin modul în care au fost predate cursurile și în care primeam explicații în discuții și colocvii individuale sau de grup cu profesorii, mi-a arătat centrul procesului de învățare. De asemenea voluntariatul făcut în cadrul Universității „Danubius” m-a ajutat să comunic mai bine cu viitorii colegi, astăzi lucrând ca editor în cadrul Editurii Universitare „Danubius”. Geanina Bounegru |
![]() |
Absolvent al studiilor postuniversitare în domeniul economic din cadrul Universităţii „Danubius” Galaţi pot spune despre mine că sunt o fire consecventă în tot ceea ce fac, hotărâtă, deschisă spre nou şi cunoaştere. Ionel Darabă |
![]() |
Este de datoria mea ca acum la sfârșit, în același timp, început de drum sa mă uit cu recunoștință, stimă și respect la cei ce au văzut în mine ceea ce sunt azi. Pentru tot ce-am înțeles și învățat în acești ani: Mulțumesc! Larisa Elena Cîrstea |
![]() |
Întâlnirea cu Universitatea „Danubius”, în anul 2008, atunci când am devenit student al Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene, avea să îmi schimbe radical viața. Au fost trei ani de studenție în care am devenit mai înțelept și mai responsabil, trei ani în care am început să îmi conturez o viziune și un traseu profesional. Mi-am dorit mai mult, așa că am urmat și cursurile masteratului de Drept și Administrație Publică Europeană care mi-a dat posibilitatea să mă perfecționez și să completez volumul de cunoștințe din facultate. M-au marcat în devenirea mea baza materială, profesionalismul cadrelor didactice și chiar oportunitatea de a lucra în echipă alături de studenți entuziaști. Lucian Panait |
![]() |
Am absolvit Facultatea de Drept în anul 1997, la București. Mariana Miulescu |
![]() |
Facultatea de Drept, din cadrul Universității „Danubius” din Galați, a însemnat pentru mine baza informațională de care aveam nevoie pentru a-mi dezvolta o cariera profesională într-o arie destul de diversificată. Marta-Iozefina Bencze |
![]() |
Pentru mine anii de studiu la Universitatea „Danubius” din Galați au fost o experiență plăcută si foarte utilă. Acești ani au fost mai mult decât o formă de învățământ, a fost o formă de a mă dezvolta. A fi student la Universitatea „Da-nubius” înseamnă a dobândi cunoștințe de la cei mai buni specialiști, a-ți dez-volta o serie de abilități și competențe, înseamnă a te folosi de cunoștințele acumulate pentru a iniția o carieră de succes. Cunoștințele și experiența do-bândite pe timpul anilor de studiu sunt rezultatul unui sistem de învățământ de nivel înalt, bine structurat și interactiv, și reprezintă punctul de plecare în con-struirea unei cariere. În cazul meu, aceste cunoștințe acumulate în domeniul ju-ridic vin în completarea celor economice și mă ajută în activitatea zilnica. Mica Mihaela Neacșu |
![]() |
Ca absolvent “marca Danubius”, am descoperit aici un climat propice dezvoltării personale, performanță academică, înțelegere, dăruire, apreciere, șansă, încredere! Doresc multe generații de absolvenți, multe decenii pline de reușite în procesul de educație și cercetare, asumate de Universitate pe plan local și național. Popasul meu danubian, ca studentă și ca profesor, a reprezentat pentru mine o experiență decisivă și o treaptă esențială în formarea mea ca specialist. Lect.univ.dr. Mirela Costache |
![]() |
Universitatea „Danubius” este instituția în care toți cei care își asumă ceea ce vor să devină pot beneficia de îndrumare, suport și profesionalism. Parcursul meu universitar s-a desfășurat la cote de înaltă performanță și într-un ambient uman dintre cele mai selecte. Sunt mândră că dețin diplomă eliberată de Universitatea „Danubius”. Octavia Daniela Steriopol |
În perioada 2010 – 2012 am urmat cursul de master al Universității „Danubius” din Galați specializarea „Managementul financiar, public și privat”. Am fost deosebit de onorat să fiu absolvent de master al acestei valoroase și apreciate școli de economie. Șansa de a întâlni cadre didactice, care prin pasiune, seriozitate și perseverență mi-au oferit posibilitatea de a-mi aprofunda cunoștințele în domeniul economic, m-a marcat si m-a ajutat în cariera mea profesională. Robert Bușilă Consilier superior D.G.R.F.P. Galați |
![]() |
La Universitatea „Danubius” am întâlnit profesori extraordinari, dascăli bine pregătiți și, în același timp, apropiați de studenți. Indiferent de vârstă, sunt deschiși la idei noi și la metode potrivite pentru ca studenții să înțeleagă materia predată și să devină pasionați de ceea ce studiază. Sorin Panaite Șef serviciu Primăria Mun. Roman |
![]() |
Am petrecut cei mai frumoși ani alături de colegii și profesorii de la „Universitatea Danubius”, ani care mi-au întărit dorința de a deveni un bun profesionist în drept. A contat mult experiența profesorilor de la Danubius, care veneau și cu o lungă carieră în sistemul judiciar, dar și continua competiție în care mă aflam cu colegii mei. Condițiile de studiu au fost și ele de excepție, Universitatea oferindu-ne absolut orice aveam nevoie pentru a ne putea concentra pe studiu și pe construcția unei cariere de succes. Țiganov Cătălina |
![]() |
Am ales să petrec o perioadă frumoasă a vieții în cadrul Universității „Danubius”, unde am studiat la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Economice, absolvind de asemenea și un Master. Este un loc unde întâlnești oameni deosebiți și care demonstrează că se poate preda și altfel. Vlad Gherghescu |
![]() |
Ca absolventă a Universității „Danubius", Facultatea de Științe Economice, specializarea „Finanțe și Bănci" și a unui master, specializarea „Gestiunea financiară a afacerilor în spațiul european", am dobândit cunoștințe importante în domeniul economic, grație unor profesori de excepție. Datorez însă foarte mult celui care mi-a dat o șansă pentru a-mi găsi vocația și pentru a putea oferi tuturor ce este mai frumos în mine. Marina Dragomir |