«IUBIRE PENTRU BUNICI. NU SUNTETI SINGURI», PROIECT INEDIT PENTRU BATRÂNII DIN GALAȚI
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Paștele este prilejul de a ierta și de a fi iertați, de a învăța din înțelepciunea bătrânilor noștri pe care, din păcate, suntem prea ocupați să îi vizităm, prea grăbiți să îi ascultăm. Oamenii cu ”argint în păr și aur în inimă” merită mult mai mult iar studenții Facultății de Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Universității ” Danubius”, coordonați de către doamna Lect. univ. dr. Alina Petra MARINESCU, se vor dedica în Săptămâna Mare bunicilor rămași singuri sau pe care boala i-a imobilizat ori îi împiedică să se deplaseze asemenea nouă.
”Iubire pentru bunici. Nu sunteți singuri” este denumirea și sloganul acestui minunat proiect, activitățile propuse pentru cei 25 de bătrâni din Galați fiind personalizate în funcție de nevoile individuale ale bunicilor care au fost vizitați înainte de către echipa acestei campanii pentru a cunoaște exact ceea ce își doresc bătrânii, ce le lipsește.
“Noi ne propusesem să le facem cumpărăturile pentru masa de Paști, să stăm la coadă la farmacie în locul lor și așa mai departe. Din păcate însă, s-a dovedit că majoritatea bătrânilor nu au posibilități financiare și au nevoie, în primul rând, de alimente, așa că, beneficiind de sprijinul partenerului nostru Galtour-Dunărea, le vom oferi mâncare gătită și produse tradiționale de Paști. De asemenea, studenții le vor ține companie ”bunicilor” și îi vor ajuta cu mici treburi gospodărești. Aceste acțiuni reprezintă un proiect pilot pe care îl vom transforma, ulterior, într-o campanie pe termen lung. În această fază avem în vedere 25 de bătrâni din zonele Mazepa și Micro 40.”
Bătrânii nostri au nevoie de un asemenea tratament cu iubire mereu, indiferent de culoarea zilei din Calendar, ”Iubire pentru bunici. Nu sunteti singuri” fiind un proiect care își va justifica deplin sustenabilitatea prin aceste acțiuni de suflet pe care le vom face pentru bătrâni mereu, indiferent de religie, de oraș, de sărbătoare etc.
”Deocamdată, ne vom concentra pe bătrânii din Galați. Nu ne referim la cei din azile deoarece, în perioada Sărbătorilor, se îndreaptă multă atenție înspre persoanele instituționalizate. Din păcate, nu și înainte și după Sărbători... ” , a declarat doamna Lect. univ. dr. Alina Petra Marinescu, coordonatorul acestui demers umanitar.
Felicităm echipa acestui proiect și așteptăm cu neăbdare cele 25 de povești ale bunicilor norocoși.
Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE