Stagii de practică cu grant Erasmus!
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Vara aceasta poţi derula un stagiu Erasmus+ de practică în domeniul studiilor tale, într-una din ţările europene participante la program. Universitatea Danubius dispune de fonduri pentru derularea unui număr aproximativ de încă 6 mobilităţi Erasmus.
Grantul acordat este de 700 euro lunar, pentru mobilităţi de 2 sau 3 luni în perioada iulie-septembrie 2015.
Locurile disponibile vor fi ocupate pe principiul primul venit, primul servit cu condiţia respectării criteriilor de eligibilitate. Dosarul trebuie depus la Biroul de Programe Comunitare (sala B17, etaj 1) în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 15 iunie 2015.
Cerinţe pentru mobilităţile de practică:
ü Studenții pot fi și în anul 1 de studii (studii de licență și masterat) în momentul derulării mobilităţii;
ü Proaspeții absolvenți de învățământ superior pot participa la stagii. Proaspeții absolvenți trebuie să fie selectați de către Universitatea Danubius în timpul ultimului an de studiu și trebuie să efectueze și să finalizeze stagiul în străinătate în termen de un an de la absolvire.
ü Rezultate academice bune, studenţii trebuie să fie integralişti;
ü Un nivel bun de cunoaștere a limbii în care se lucrează în organizația-gazdă;
Documente necesare pentru dosar:
ü CV Europass (în limba engleză);
ü Scrisoare de intenţie (în limba engleză);
ü Situaţie şcolară (secretariat);
ü Diplome, certificate suplimentare (în copie).
Experienţa Erasmus aduce beneficii multiple, acesta fiind unul dintre motivele pentru care mulţi studenţi beneficiari candidează din nou pentru obţinerea unei alte mobilităţi Erasmus. Dezvoltarea abilităţilor profesionale şi dobândirea unei experienţe valoroase pentru parcursul profesional personal, dezvoltarea competenţelor interculturale şi a competenţelor lingvistice sunt doar câteva dintre beneficiile evidenţiate de studenţii beneficiari.
În plus, un studiu al Comisiei Europeneprivind impactul programului Erasmus confirmă faptul că programul de schimb de studenți al Uniunii crește capacitatea de inserție profesională și mobilitatea profesională. Tinerii care studiază sau participă la activități de formare în străinătate nu numai că dobândesc cunoștințe în anumite discipline, ci își consolidează anumite competențe transversale cheie care sunt foarte apreciate de angajatori. Studiul demonstrează faptul că absolvenții cu experiență internațională au șanse mult mai bune pe piața forței de muncă.
Dacă eşti curios de impresiile colegilor danubieni care au derulat deja mobilităţi Erasmus, iată câteva experienţe:
Andreea Cristina APOSTOL, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale, mobilitate Erasmus de studiu şi de practică în Turcia
Experiența Erasmus în Turcia a însemnat o experiență profesională unică în paralel cu o experiență de viață ce se poate dobândi doar practic, cu propriile simțăminte. Aşa cum teoria toată se reflectă în cărți, articole, manuale, instrucțiuni și direcții relativ impuse, practic, viața însăși este prezervată în subtilitățile fiecărei zile. Atunci când zilele capătă noi nuanțe, atunci când zilele devin imprevizibile dar cu o reală motivație, într-un loc presărat cu masive trăiri, practica devine curiozitatea supremă.
Consider că fiecare student Erasmus ar trebui să se bucure și să profite de această oportunitate oferită de universitate. Să fie curajoși, curioși, deschiși noului și să încerce pe care posibil să se autodepășească continuu. E singurul mod , din punctul meu de vedere, care garantează că eşti viu, că trăiești, că prin vene există un ADN atemporal.
Ela GHEORGHIŢĂ, Facultatea de Ştiinţe Economice, mobilitate Erasmus de practică în Italia
Pot spune că am avut parte de un colectiv minunat, în cadrul firmei de contabilitate unde mi-am desfășurat stagiul de practică, care au dat dovadă de un înalt profesionalism și multă răbdare în ceea ce mă privește, fiind dispuși să-mi răspundă la cumulul de întrebări puse de mine și de a mă implica în aproape toată activitatea desfășurată de ei. Acest lucru mi-a dat un plus de încredere în mine. În afara orelor de practică desfășurate am avut și bucuria de a lega noi prietenii cu diferiți studenți, de diferite naționalități și de a-mi petrece o parte din timpul liber în mod plăcut alături de ei. De asemenea am avut posibilitatea și de a afla lucruri noi despre cultura și viața acestei țări, vizitând o parte din frumoasele locuri și puncte importante ale Italiei.
Tot ceea ce mi-a oferit această experiență aș repeta-o oricând cu plăcere și aș recomanda-o din suflet oricărui actual și viitor student la Universitatea Danubius , spunându-i că este o trăire a unor sentimente unice.
Sunt prea sărace cuvintele în a exprima tot ceea ce trăiești prin experiența ERASMUS, și totuși aceasta a reprezentat pentru mine: experiență, realizare, amintiri, susținere, multiculturalitate, unicitate, schimbare.
ERASMUS a adăugat încă un capitol în cartea vieții mele, pe care îl voi retrăi cu nostalgie de fiecare dată când îmi voi aminti clipele petrecute alături de cei pe care i-am cunoscut.
Pentru mai multe detalii, contactează echipa Erasmus a Universităţii Danubius:
Biroul de Programe Comunitare, sala B17
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Telefon: 0372 361 185 / 186
Succes!