SELECTIE SERVICII DE ADMINISTRARE ȘI MENTENANȚĂ
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
invitație de participare
Universitatea „DANUBIUS” din Galați, în calitate de achizitor, cu sediul în B-dul Galaţi nr. 3, cod poştal 800654, organizează procedura deschisă competitivă și invită potenţialii ofertanți să participe la următoarea achiziție:
Achiziția de Servicii de administrare și mentenanță a bazei de date a software-ului de orientare în carieră CAREER4U (Servicii de introducere date cod CPV 723120005, Servicii de analiza de date cod CPV 723160003, Servicii de gestionare de date cod, CPV 723220008, Servicii de editare cod CPV 799700004, Servicii de documentare cod CPV 791310001)
Software-ul de orientare în carieră CAREER4U este creat în cadrul proiectului “Orientare Digitală: Software de consultanță personalizată în plasarea pe piața muncii și dezvoltarea carierei profesionale” - Proiectul nr. 2013-1-RO1-LEO05-28768, cofinanțat din Programul de Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Programul Sectorial Leonardo da Vinci, Transfer de Inovaţie.
Obiectivul activității:
Verificarea, corectarea, completarea şi adaptarea celor 266 de profile ocupaţionale ale software-ului de orientare în carieră CAREER4U astfel încât forma finală a profilelor ocupaţionale să aibă un conţinut corect, coerent și de calitate, iar profilele să fie adaptate contextului național și cerințelor de pe piața muncii.
Descrierea activității desfășurate:
Prin achiziția acestor servicii se intenționează verificarea și revizuirea textelor care alcătuiesc profilele ocupaționale, texte structurate în şase categorii (“Descriere”, Activităţi desfăşurate”, “Cunoştinţe şi competenţe personale”, „Oportunităţi de angajare”, „Traseu de formare”, „Alte informaţii”), fiind avute în vedere următoarele aspecte:
- verificarea redactării textelor şi realizarea de corecturi, de exemplu eliminarea eventualelor greșeli gramaticale, de ortografie, semne de punctuație și sintaxă, adăugarea diacriticelor, acolo unde este cazul;
- verificarea clarităţii şi coerenţei conţinutului textelor care alcătuiesc profilele ocupaţionale şi realizarea de revizuiri, acolo unde este cazul;
- verificarea modului de exprimare şi a fluenţei textelor care alcătuiesc profilele ocupaţionale şi realizarea de eventuale revizuiri pentru ca textele să fie accesibile, uşor de parcurs de către utilizatorii software-ului (elevi, studenţi, absolvenţi, şomeri etc., care pot avea niveluri educaţionale diferite);
- verificarea denumirii profilelor ocupaţionale şi revizuirea denumirilor, dacă este cazul, în concordanţă cu contextul românesc;
- verificarea şi modificarea conţinutului profilelor ocupaţionale astfel încât acestea să fie adaptate la contextul românesc şi la cerinţele de pe piaţa muncii în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate, oportunităţile de angajare şi traseul educaţional şi profesional;
- completarea secţiunii „Alte informaţii” a fiecărui profil ocupaţional cu diferite link-uri utile pentru ocupaţia respectivă, date de contact ale unor instituții/ asociații/ organizații relevante pentru ocupaţia respectivă, de exemplu asociaţii sindicale şi profesionale de referinţă, instituţii educaţionale, centre de formare care pot furniza formare specifică pentru profesiunea respectivă etc.
- toate revizuirile aduse profilelor ocupaţionale vor fi realizate în cadrul unui modul online de administrare a bazei de date pentru a cărui utilizare optimă va fi realizat un training anterior începerii activităţii.
Durata activității
15 iunie – 07 septembrie 2015. 07 septembrie 2015 este data de predare a profilelor ocupaționale complete
Valoarea contractului
Valoarea estimată a serviciilor ce fac obiectul prezentei achiziții este de 10726,08 lei (TVA inclus). Procedura de achiziție va fi finalizată prin încheierea unui contract de prestări servicii.
Criterii generale
Experiență de minim 3 ani în activități de consiliere și orientare în carieră.
Criterii de selecție
- Prețul serviciului – 100% din punctajul final.
Criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare:oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu îndeplinirea criteriului general.
Modalitatea de obținere a documentației: documentația de atribuire este gratuită și poate fi obținută prin transmiterea unei solicitări la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Operatorii economici sau persoanele interesate pot transmite ofertele la următoarea adresă: Galați, B-dul Galați nr 3, cod poștal 800654, până la data de 11.06.2015, ora 12.00.
Ofertele primite până la data limita vor fi deschise pentru a fi evaluate la data 11.06.2015, ora 14.00.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la adresa menţionată mai sus sau prin email la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numărul de telefon 0372361185, persoană de contact Carmen TEODORAȘCU.
Data publicării 04.06.2015