Noutăţi

MASTER UNIC ÎN ROMÂNIA: SHIPPING, INTERNATIONAL TRADE AND FINANCE

flyer masterat SHIPPING INTERNATIONAL TRADE AND FINANCE en 1 3PENTRU SPECIALIȘTII DIN INDUSTRIA MARITIMĂ ȘI PIEȚELE FINANCIARE

Recunoscut la nivel mondial, Departamentul de Studii Maritime al Universităţii Piraeus din Grecia s-a alăturat Facultății de Științe Economice a Universităţii “Danubius” în demersul de a înfiinţa singurul program de master din România: Shipping International Trade and Finance.

 

Programul a fost creat din necesitatea de a forma specialiști în domeniul industriei maritime în România care să dețină cunoștințe și competențe în managementul afacerilor internaționale și în managementul financiar al companiilor din domeniul afacerilor navale. Scopul principal al programului este de a răspunde nevoilor educaționale existente în această industrie în rapidă evoluție, extrem de competitivă și solicitantă financiar, prin combinarea cunoștințelor teoretice cu practica de afaceri.

Parteneriatul cu Universitatea din Piraeus în acest domeniu vine să susțină importanța competențelor formate în cadrul acestui masterat prin experiența de aproximativ 15 ani pe care această universitate o are printr-un un masterat asemănător, ce numără actualmente peste 700 de absolvenți în Grecia.

Programul de master Shipping International Trade and Finance este interdisciplinar îmbinând cunoștințe atât din domeniul administrării afacerilor cât și din cel al finanțelor, aplicate cu precădere domeniului transporturilor navale. Programul oferă cursuri provocatoare intelectual și o multitudine de experiențe de învățare cu scopul de a forma în rândul masteranzilor săi abilitățile și cunoștințele necesare pentru a profesa competent în cadrul industriei maritime.

Programul se adresează, în special:

  • Persoanelor ce doresc să lucreze în managementul companiilor active în transportul maritim și în comerțul internațional;
  • Specialiștilor și viitorilor experți din administrația publică ce lucrează în departamente vizând comerțul internațional și transporturile maritime;
  • Oamenii de afaceri și întreprinzătorii interesați de domeniul industriei maritime.

Obiectivele programului de master Shipping International Trade and Finance sunt:

  • Oferirea cunoștințelor și expertizei necesare persoanelor aflate în funcții de conducere în cadrul firmelor cu activități în transportul maritim și în operațiuni de comerț internațional, precum și celor care doresc dezvoltarea afacerilor prin intermediul industriei maritime.
  • Dezvoltarea capacității de planificare și management în domeniile transporturilor internaționale, comerțului internațional și afacerilor maritime.

Programul de studiu pentru masteranzi vizează o paletă de cursuri ce abordează probleme de actualitate precum: Economia internațională și comerțul internațional, Analiza piețelor și politicilor maritime, Modelarea economică a piețelor maritime, Management financiar maritim etc.

Programul de master Shipping International Trade and Finance este oferit în limba engleză și astfel prezintă mai multe avantaje: cursanții dobândesc o bună stăpânire în utilizarea limbajului de specialitate în engleză, prezența profesorilor cu experiență internațională ce nu cunosc limba română și deschiderea către cursanți internaționali cu experiențe diverse în domeniul industriei maritime. În plus, cursurile permit fiecărui student să-și fructifice propria experiență de lucru și propria expertiză în domeniu, prin aprofundarea problematicilor de care este interesat în mod individual.

Prin intermediul experiențelor de învățare din cadrul programului de master Shipping International Trade and Finance studenții vor dobândi cunoașterea în profunzime a modului în care industria maritimă și piețele financiare interacționează și se completează reciproc.

Studenții se vor specializa în problematici vizând:

  • Analiza piețelor maritime și ciclurilor acestora,
  • Practici de navlosire și de brokeraj naval,
  • Proceduri ale comerțului internațional,
  • Metode alternative privind managementul financiar și al investițiilor maritime, precum și
  • Dezvoltarea, implementarea și evaluarea strategiilor de management al riscurilor în industria maritimă.

De asemenea, studenții vor afla despre structura și funcționarea piețelor și instituțiilor financiare, tranzacționarea valorilor mobiliare, tranzacțiile dintre companii și strategii de evaluare și investiții.

Pentru orice informații, nu ezitați să contactați coordonatorul acestui program de master, doamna Lect. univ. dr. Mădălina BĂLĂU, tel. 0733180384.

DETALII ADMITERE ȘI TAXE!

Succes!

                                                                  Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

Sus