FII NOROCOSUL STUDENT SELECTAT PENTRU BURSE DE STUDIU ERASMUS+! VII LA INTERVIU, DEPUI DOSARUL, IEI BURSA ȘI PLECI LA STUDIU ÎN STRĂINĂTATE!
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Universitatea „Danubius” organizează selecția studenților care vor beneficia de burse Erasmus+ de studiu în anul universitar 2016-2017.
Prin intermediul programului Erasmus+, studenții selectați pot studia un semestru sau un an universitar la una dintre universitățile partenere din Europa.
Beneficiile unei experiențe Erasmus+
Experiența dobândită facilitează angajarea și dezvoltarea carierei, oferă posibilitatea aprofundării și a învățării unei limbi străine, stimulează dobândirea unor competențe interculturale și acumularea de informații de specialitate, permite contactele cu un nou mediu academic, cu profesorii și colegii din universitatea-gazdă cât și descoperirea unui nou spațiu cultural.
Studenții Erasmus au posibilitatea de a fi “ambasadori” ai universității și țării lor, de a acționa și de a decide pe cont propriu, de a dobândi experiență academică și de a-și face prieteni noi, din țări diferite.
Etapele selecției sunt următoarele:
1. Interviu de selecţie şi depunerea dosarului: Luni, 24 Octombrie 2016, ora 14:00 - Sala A3
Documente necesare pentru dosar:
- CV Europass (în limba engleză sau franceză);
- Scrisoare de intenţie (în limba engleză sau franceză);
- Situaţie şcolară (secretariat);
- Diplome, certificate suplimentare - opțional (în copie).
2. Test de limbă străină :
Data susținerii testului de limbă străină va fi stabilită după interviul de selecție. Testul va fi susținut la limba engleză sau franceză, în funcție de destinația pentru care optează studentul.
Punctajul va fi calculat astfel:
- Media generală a rezultatelor academice obţinute până la ultima sesiune inclusiv: 50% din punctaj
- Competenţe lingvistice în limba engleză: 30% din punctaj
- Interviu: 20% din punctaj
Condiţii de participare la selecţia pentru mobilitățile Erasmus+ de studiu:
- Studenții de la studii de licență, anii I sau II: studenții din anul I (studii de licență) pot participa la selecție iar în momentul când derulează mobilitatea studenții trebuie să fie înscriși cel puțin în anul 2 de studii (studii de licență);
- Studenții de la masterat;
- Studenții integraliști, cu rezultate academice bune (media anilor de studii de până la momentul selecţiei minim 7);
- Studenții care au o cunoaștere bună a limbii străine în care se predă la universitatea-gazdă
Universităţile partenere pentru mobilităţile Erasmus+ de studiu sunt:
Bulgaria – Universitatea din Ruse “Angel Kanchev”
Cehia – Mendel University in Brno
Croația – University of Zagreb
Franţa – Universitatea “Jean Monnet” – Saint-Etienne
Italia – Universitatea din Camerino
Italia – Universitatea din Macerata
Italia – University of Cassino and Southern Lazio
Grecia – Universitatea din Piraeus
Grecia - National Technical University of Athens N.T.U.A.
Letonia – Riga Stradins University
Letonia - Information Systems Management Institute (ISMA)
Lituania - Alytaus Kolegija University of Applied Sciences
Norvegia - University of Tromsø, The Arctic University of Norway, Campus Alta
Polonia – Cardinal Stefan Wyszynski University in Warsaw
Polonia – Philological School of Higher Education in Wroclaw
Polonia – Adam Mickiewicz University, Poznan
Polonia – Opole University
Polonia – University of Lodz
Polonia – Radom Academy of Economics
Polonia – Janusz Korczak University of Pedagogy in Warsaw
Spania – Universitat Rovira I Virgili
Slovenia - Faculty of Commercial and Business Sciences
Ungaria – University of Szeged
Grantul Erasmus+ acordat este de 500 de euro/lună pentru mobilitățile de studiu derulate în Franța, Italia, Norvegia, Republica Cehă, Grecia, Spania,Croația, Slovenia, Turcia.
Pentru mobilități de studiu în Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, grantul Erasmus+ acordat este de 450 de euro/lună.
Grantul Erasmus+ acordat nu intenționează să acopere toate costurile mobilității ci reprezintă numai o contribuție la costul călătoriei și al subzistenței.
Pentru mai multe detalii contactează echipa Erasmus+ a Universităţii Danubius:
Biroul Erasmus+, sala A3, program luni-vineri 08:00 - 16:00
Tel: 0372 361 185
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Succes tuturor studenților candidați!