COLECTA DE FERICIRE LA GALAȚI! MISIUNE ÎNDEPLINITĂ CU SUCCES!
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Weekendul trecut, Universitatea ”Danubius” împreună cu grupul ”Galtour- Dunărea” Galați au organizat, în zona esplanadei Dunărea, un proiect inedit pentru gălățeni: ”Primește și dăruiește". Așadar, studenții Facultății de Comunicare și Relații Internaționale și ai Facultății de Științe Economice, coordonați de către doamna Lect. univ. dr. Alina Petra MARINESCU, au jucat rolul spiridușilor și au strâns cadourile aduse de gălățeni pentru a face sărbătorile mai frumoase pentru copiii din familii nevoiașe.
Potrivit coordonatorului acestui demers caritabil, doamna Lect. univ. dr. Alina Petra MARINESCU, succesul ”Primește și dăruiește” se datorează atât implicării trup și suflet a studenților cât și receptivității manifestate de comunitatea gălățeană.
Colacta de zâmbete și de voie bună, prin oferirea trecătorilor de calendare și felicitări, a fost mai importantă pentru studenții danubieni decât colecta cadourilor aduse de gălățenii care au avut ocazia de a ”da mai departe” gândul cel bun și urările de sărbători prin intermediul unor globuri care au circulat în lanț, de la participant la participant.
” Dar surprizele nu s-au oprit aici! Ulterior, toată lumea a fost invitată la un pahar de ceai cald și o bucată de turtă dulce în incinta restaurantului Rapsodia pus la dispoziție de partenerul nostru, Grupul Galtour-Dunărea.
Aici, la căldură, așteptau alte daruri: zeci de cărți, dar și posibilitatea de a petrece câteva minute, la un pahar de vorbă, cu studenții danubieni. Componenta de interacțiune directă a evenimentului a fost deosebit de apreciată de gălățenii care au petrecut zeci de minute la taifas cu organizatorii.
Pe tot parcursul evenimentului, participanții au răspuns afirmativ la invitația studenților de a apărea alături de ei în poze de tip selfie, precum și în transmisiuni live. Toate materialele pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului: Vineri si sambata, super eveniment pentru galateni. După cum știți, "Primește și dăruiește" a avut în vedere și strângerea de donații pentru copiii aflați în grija unei fundații din localitate. Sunt fericită să pot afirma că gălățenii s-au mobilizat cu mic, cu mare și au adus o sumedenie de daruri. Ne înclinăm în fața tuturor celor care au contribuit, care au dăruit jucării, rechizite, hăinuțe, cărți, dulciuri, dar și bani. Copii aflați în nevoie vor avea parte de Sărbători mai frumoase datorită lor. Chapeau!” a încheiat doamna Lect. univ. dr. Alina Petra MARINESCU.
Felicitări organizatorilor și tuturor celor care s-au implicat în acest proiect!
Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,
Lect. univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE