Noutăţi

Masă rotundă cu tema „REGIUNEA GALAȚI-BRĂILA: ARGUMENTE ÎN FAVOAREA UNUI POL ROMÂNESC DE DEZVOLTARE”

Centrul de Studii și Cercetări Danubiene (CSCD) organizează masa rotundă cu tema „REGIUNEA GALAȚI-BRĂILA: ARGUMENTE ÎN FAVOAREA UNUI POL ROMÂNESC DE DEZVOLTARE“, pe data de 18 octombrie, la Universitatea ”Danubius”, sala A38, începând cu ora 14.00. Studiile/articolele prezentate vor fi publicate, în limba română, într-un volum editat la Editura Universitară Danubius. Termen-limită pentru trimiterea textelor în forma finală: 20 noiembrie 2016. Purtător de cuvânt - Universitatea ”Danubius” Ana Alina IONESCU DUMITRACHE P.S.: Volumul “SEXISMUL - ACTUALITATE. STUDII DE CAZ. PERSPECTIVE” se află în curs de publicare la editura Lambert.
Citeşte mai departe ...

AVANTAJELE EDUCAȚIEI ON-LINE: OPTEAZĂ PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LA DISTANȚĂ!

Familia, copiii, locul de muncă, distanţa, de cele mai multe ori, ne „răpesc” timp preţios pe care, altfel, mulţi dintre noi, l-am dedica împlinirii unui vis: a urma o facultate, a ne specializa într-un domeniu în care simţim că putem face carieră. Învăţământul la distanţă şi învăţământul cu frecvenţă redusă sunt opţiuni viabile pentru a nu renunţa la visul de a ne împlini profesional într-un anumit domeniu, fără a neglija familia, locul de muncă şi chiar timpul liber. Astăzi, într-o lume digitalizată, educaţia on-line reprezintă una dintre opţiunile primordiale ale studenţilor şi masteranzilor din întreaga lume. Sunt oameni complecşi, care…
Citeşte mai departe ...

LUNI ÎNCEPE A DOUA SESIUNE DE ADMITERE LA UNIVERSITATEA ”DANUBIUS”!

LICENŢĂ, MASTERAT, CURSURI POSTUNIVERSITARE ȘI CURSURI DE FORMARE CONTINUĂ PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2016-2017 TAXA PENTRU ANUMITE PROGRAME DE STUDII ESTE REDUSĂ CU 50%! În perioada 5 – 28 septembrie, toate facultățile Universității „Danubius” organizează admitere pentru programe de licenţă şi master. De asemenea se organizează admitere și pentru cursurile postuniversitare în domeniul Drept și pentru cursurile de formare continuă. Pentru cursurile universitare de LICENŢĂ, candidaţii pot opta pentru: FACULTATEA DE DREPT– Specializarea Drept, durata studiilor: 4 ani, forme de învăţământ: cu frecvenţă (IF), cu frecvenţă redusă (FR) şi la distanţă (ID). FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE– durata studiilor: 3 ani Specializările:…
Citeşte mai departe ...

PLEDOARIE PENTRU FACULTATEA DE DREPT ȘI PENTRU PROFESIA DE AVOCAT

LECT. UNIV. DR. AV. GINA LIVIOARA GOGA – ROLUL NOSTRU ESTE DE A-I INSPIRA STUDENTULUI CURAJ Cadru didactic la Facultatea de Drept – doamna Lect. univ. dr. Gina Livioara GOGA predă disciplina Drept administrativ european – în cadrul programului de master Drept și administrație publică europeană și disciplina Dreptul european al concurenței - Facultatea de Drept. În cadrul unui interviu acordat domnului Nicolae CÎRSTEA, Președintele Grupului editorial Universul Juridic și inițiatorul proiectului național Maratonul Facultăților de Drept, doamna Lect. univ. dr. Gina Livioara GOGA subliniază aspecte deosebit de interesante despre devenirea profesională a studentului la Drept și despre avantajele profesiei…
Citeşte mai departe ...

DOAR CATEVA ZILE DE ADMITERE LA ȘCOALA POSTLICEALA ”DANUBIUS”!

CU SAU FĂRĂ BACALAUREAT, NU RENUNȚA LA EDUCAȚIE! ȘCOALA POSTLICEALĂ ”DANUBIUS” TE CALIFICĂ PENTRU PROFESII EUROPENE ÎN DOMENIILE: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ SAU TURISM ȘI ALIMENTAȚIE Înființată în cadrul Fundației Academice ”Benone Pușcă”, Școala Postliceală Danubius” oferă o nouă șansă tuturor celor care doresc să se reorienteze profesional precum și celor care nu au reușit să promoveze Bacalaureatul dar înțeleg cât de importantă este continuarea educației și urmarea cursurilor unei școli postliceale de calitate care te pregătește pentru domenii de interes pentru piața muncii din Europa. Candidații pot opta, până la sfârșitul lunii august, pentru una din următoarele specializări: AGENT…
Citeşte mai departe ...

CU SAU FĂRĂ BACALAUREAT, NU RENUNȚA LA EDUCAȚIE! ȘCOALA POSTLICEALĂ ”DANUBIUS” TE CALIFICĂ PENTRU PROFESII EUROPENE ÎN DOMENIILE: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ SAU TURISM ȘI ALIMENTAȚIE

Înființată în cadrul Fundației Academice ”Benone Pușcă”, Școala Postliceală Danubius” oferă o nouă șansă tuturor celor care doresc să se reorienteze profesional precum și celor care nu au reușit să promoveze Bacalaureatul dar înțeleg cât de importantă este continuarea educației și urmarea cursurilor unei școli postliceale de calitate care te pregătește pentru domenii de interes pentru piața muncii din Europa. Candidații pot opta, până la sfârșitul lunii august, pentru una din următoarele specializări: AGENT TURISM-GHID, în domeniul Turism și Alimentație, la forma de învăţământ de zi, nivelul 3 avansat, durata studiilor 2 ani. Odată finalizate studiile acestei specializări, oportunităţile pe…
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus