Noutăţi

ANUNȚ SELECȚIE PARTENER POCU (Program Operațional Capital Uman)

FOTO PARTENERIUniversitatea "DANUBIUS” din Galați, județul Galați cu sediul în localitatea Galați, B-dul Galați, nr. 3, anunță organizarea unei proceduri de selecție pentru stabilirea unor parteneriate, inclusiv cu entități de drept privat, în vederea depunerii și implementării unor proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Numele competiției: MĂSURI DE OPTIMIZARE A OFERTELOR DE STUDII DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR ÎN SPRIJINUL ANGAJABILITĂȚII

Prioritatea de investiții – 10.ii. Îmbunătățirea calității și eficienței și accesul la învățământul terțiar și a celui echivalent în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate 

Obiective specifice

OS 6.7  - Creșterea participării la învățământul terțiar universitar și nonuniversitar organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate în special pentru cei care provin din grupuri vulnerabile

OS 6.9 -  Îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic din învățământul terțiar universitar și nonuniversitar organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate în ceea ce priveşte conținutul educaţional inovator şi resursele de învăţare moderne şi flexibile

OS 6.10 - Diversificarea ofertelor educaționale în învățământul terțiar universitar și nonuniversitar tehnic organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate corelate cu nevoile pieței muncii din sectoarele economice/domeniile identificate prin SNC şi SNCDI.

Rezultatele așteptate în urma implementării operațiunilor finanțate în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte vizează:

1. Rata de cuprindere îmbunătățită în învățământul terțiar, în special pentru categoriile dezavantajate de persoane

2. Rata diminuată de abandon a studiilor terțiare în special pentru categoriile dezavantajate de persoane

3. Oferte educaționale în învățământul terțiar universitar și nonuniversitar tehnic organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate corelate cu nevoile pieței muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC şi SNCDI

4. Personal didactic din învățământul terțiar universitar și nonuniversitar organizat în cadrul instituțiilor de învăţământ superior acreditate ale căror competențe s-au îmbunătățit.

Calendarul procedurii de selecție:

Depunere documentație la Lider - 10 aprilie 2018 — 17 aprilie 2018, ora 1600 — termen limită

Evaluare documentație — 18 aprilie 2018

Anunț candidați admiși — 19 aprilie 2018

Depunere contestații - 20 aprilie 2018 ora 14 — termen limită

Soluționare contestații -23 aprilie 2018

Afișare rezultat final selecție – 23 aprilie 2018

CITEȘTE AICI ANUNȚUL COMPLET DE SELECȚIE A PARTENERILOR

SCRISOARE DE INTENTIE

FISA PARTENER

 

Purtător de cuvânt - Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

Sus