Noutăţi

CONCURS PENTRU STUDENTII CARE DORESC SĂ DEVINĂ JURNALIȘTI – CORESPONDENTI AGERPRES!

Afis RESTART v2

Super oportunitate pentru studentii pasionati de fotografie sau pentru cei care se pricep la scris (articole de presă) ori la realizarea unor materiale video de calitate care să redea sau să surprindă un eveniment cultural, social, artistic, sportiv, științific etc.!

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES  selecționează, în cadrul proiectului ReStart, astfel de studenți talentați care vor primi contracte de voluntariat și legitimații de presă si vor fi înscriși într-un concurs organizat de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES și MEDIASIND, concurs în cadrul căruia vor fi premiate cele mai bune fotografii, materiale video și articole de presă, până pe data de 3 mai 2017 – ZIUA INTERNATIONALA A LIBERTĂȚII PRESEI.

Mai mult, cele mai bune articole, fotografii sau materiale video vor fi postate pe site-ul www.mediasind.ro, pe site-urile partenerilor naţionali/internaţionali, pe site-urile universităţilor participante, și vor fi promovate în presă.

Așteptăm să te înscrii, până pe data de 1.02.2017, în cursa pentru studentii talentati, trimitându-ne o fotografie, un material video sau un articol de presă de maximum 1000 de cuvinte, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Reamintim faptul că Universitatea ”Danubius” din Galaţi a devenit partener oficial în cadrul Proiectului ReStart - pentru un jurnalism de calitate.  Acordul de parteneriat a fost semnat pe data de 19 mai 2016, de către Rectorul Universităţii ”Danubius” din Galaţi, Andy Puşcă şi preşedintele Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, Cristi Godinac, cu ocazia evenimentului US Career Day - Ziua porţilor deschise, în prezenţa unui public format din sute de liceeni,zeci de studenţi şi invitaţi din mediul academic internaţional.

Mult succes!

Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

TAXE ATRACTIVE ȘI BURSE SUBSTANȚIALE PENTRU STUDENȚII UNIVERSITĂȚII ”DANUBIUS”

POZA BURSERezultatele deosebite la învățătură, situațiile familiale  și implicarea în activitățile extracurriculare reprezintă principalele criterii în baza cărora Universitatea ”Danubius” acordă anual sute de burse pentru studenții săi.

Încurajarea performanței este primordială pentru această instituție de învățământ superior care sprijină tinerii cu rezultate deosebite la învățătură. În aceasta categorie se încadrează, în primul rând, tinerii care obțin media de cel puțin 9.30 la Bacalaureat și care optează pentru una dintre facultățile universității. Aceștia NU PLĂTESC TAXA PRIMULUI AN DE STUDII.

Tot la categoria merit, sunt incluse și bursele substanțiale oferite studenților integraliști de la cursurile cu frecvență cu rezultate deosebite la învățătură care au obținut, la sfârșitul anului de studii precedent, medii între 9.25 – 10.00, astfel: pentru media 10,00 se acordă 100% reducere din taxa de şcolarizare; pentru medii cuprinse între 9,76 - 9,99 se acordă 75% reducere din taxa de şcolarizare; pentru medii cuprinse între 9,51 – 9,75 se acordă 50% reducere din taxa de şcolarizare; pentru medii cuprinse între 9,25 – 9,50 se acordă 25% reducere din taxa de şcolarizare.

Cazurile sociale deosebite sunt, de asemenea, pe lista reducerilor de taxe. Astfel, bursele sociale sunt acordate studenților care se află în întreținerea aceleiași familii precum și celor care provin din mediul rural. În aceste cazuri, Universitatea acordă o reducere de 5% din taxa de studii.

Nu puține sunt cazurile în care, pe parcursul anilor de studii, în situația materială a familiei studentului intervin situații critice (unul dintre părinţi a decedat, situaţii de boală, situaţii financiare deosebite etc.) care sunt avute în vedere de această universitate prin acordarea unui sprijin financiar constând în reduceri de taxe.

Inițiativa, spiritul voluntar și implicarea studenților în activitățile extracurriculare sunt răsplătite de Universitatea ”Danubius” care acordă studenților implicați în organizarea evenimentelor științifice, culturale, sportive etc., precum și celor care inițiază astfel de evenimente sau se implică în activitățile de promovare, reduceri substanțiale de taxe (până la 50%).

Alte facilități și reduceri de taxe pentru studenții și masteranzii Universității ”Danubius”:

  • - REDUCERE 25% la taxa de studii pentru studentii anului I la forma de învățământ IF pentru programele de studii: FB, ECTS, CIG, AMS.
  • - taxa de finalizare a studiilor de licenta și master poate fi plătita în rate lunare (facilitate oferită studenților și masteranzilor din ultimul an de studii).
  • - posibilitatea de a achita taxa de studii integral sau IN RATE (între 3 și 12 rate lunare).
  • - taxa de studii pentru programele de masterat are, pentru absolventii de programe de licenta UDG, termene de plată mai flexibile.

De asemenea, candidații care optează pentru anumite programe de master beneficiază de următoarele reduceri de taxe:

ADMITERE ȘI TAXE STUDII UNIVERSITARE DE LICENTA

ADMITERE SI TAXE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

 

Succes!

Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

ABSOLVIREA PROMOTIEI 2016: LA REVEDERE, STUDENTIE! BUN-GASIT, ALUMNI DANUBIUS!

decan negrutSute de absolventi ai facultatilor Universitatii “Danubius” au sarbatorit, joi, 16 iunie, ABSOLVIREA, o ipostaza unica a vietii, chiar si pentru cei care au mai absolvit alte facultati. Pentru cateva zeci de minute, profesorii, absolventii, familiile si prietenii acestora, au trait emotiile amintirilor anilor de studii ai acestei promotii.

Lansarea imnului Universitatii “Danubius” a fost unul dintre cele mai emotionante momente ale acestui eveniment. Initiativa acestui imn a apartinut absolventului Facultatii de Drept, Tiberiu CHIRILUTA, care a dorit, prin compunerea versurilor imnului Danubius, sa ramana, si dupa absolvire, in aceasta comunitate, intr-o Universitate pe care a perceput-o ca pe o mare familie, un loc in care noi, studentii acestei promotii, desi de multe ori vocali, am gasit, dincolo de profesionalismul profesorilor nostri, un umar care sa ne sprijine!

public fericitEnergia absolventilor a fost antrenata si animata de catre colegul lor, Gabriel TOTU, student in anul II la Facultatea de Comunicare si Relatii Internationale, a carui experienta in domeniul comunicarii a reusit sa-i camufleze emotiile recunoscute declarativ de catre tanarul care va trece prin aceleasi trairi minunate anul viitor.gabi totu

Rectorul acestei Universitati, domnul Conf. univ. dr. Andy PUSCA, a oficiat deschiderea evenimentului adresand un mesaj cald absolventilor pe care i-a asigurat de faptul ca momentul absolvirii nu inseamna decat un rector speechalt nivel al conexiunii cu Universitatea “Danubius”, un nivel superior in care absolventii , fie vor opta pentru studiile de masterat fie vor sustine, in calitatea lor de angajatori, generatiile viitoare de studenti si de absolventi ai acestei universitati.

Iata ca a venit si randul absolventilor sa “faca prezenta” profesorilor, fiecare promotie a facultatilor dand citire catalogului dascalilor care au fost alaturi de ei in anii de studii. Reactiile publicului, in special cele ale absolventilor la fiecare profesor invitat pe scena au confirmat, inca o data, faptul ca festivitatea absolvirii initiaza nostalgia anilor studentiei. Este momentul in care profesorii cei mai exigenti devin cei mai frumosi oameni, modele pentru care absolventii simt recunostinta, momentul in care absolventii ar fi dorit sa interactioneze mai mult cu presedinte speechfiecare coleg si sa se bucure din plin de perioada studentiei. Catalogul nu a inceput de la litera A, ci de la litera P, primul dascal care a fost invitat pe scena fiind nimeni altul decat cel din al carui vis s-a nascut Universitatea “Danubius”: Prof. univ. dr. Benone PUSCA.

Absloventii Facultatii de Drept si-au adus aminte de profesorii care nu au raspuns prezent la apelul lor deoarece, din pacate, nu mai sunt printre noi, rezervand cateva clipe de reculegere care sa ajunga la Cer, la omul pe care l-au indragit nespus, domnul Conf. univ. dr. Ioan APOSTU.

Viitorii juristi, economisti, comunicatori si specialisti in relatii internationale au pastrat traditia acestei ceremonii de a preda cheia succesului sefilor de promotie din anii anteriori.

cheia dreptLa Facultatea de Drept, cheia a fost inmanata de catre doamna Prof. univ. dr. Vasilica NEGRUT (Decan al Facultatii de Drept pana in luna aprilie 2016) doamnei Oana BUJOR (sef de promotie – anul IV) care, la randul sau, a dat mai departe cheia studentei Alina MANEA (sef de promotie al anului III).

cheia st ecAcelasi ritual al predarii cheii succesului a avut loc si la celelalate doua facultati: Facultatea de Stiinte Economice (de la doamna Lect. univ. dr. Ecaterina NECSULESCU – Decan – la doamna Gabriela Ramona COCINDĂU - sef al promotiei anului III si la doamna Carmen Tincuța VLASIE - sef al promotiei anului II).

Facultatea de Comunicare si Relatii Internationale ( de la doamna Lect. univ. dr. Daniela TANASE – POPA – Decan la domnul Costel Daniel ARFIRE sef al promotiei anului III si apoi la doamna Giulia Marta MUNTEANUU- sef al promotiei anului II).

Focul de artificii al festivitatii de absolvire a promotiei 2016 a fost inlocuit perfect de momentul aruncatului tocilor.

Multumim Promotiei 2016 a facultatilor Universitatii „Danubius” pentru acest curs festiv extraordinar!

Drum bun si, totodata, bun venit in elita ALUMNI DANUBIUS!

GALERIE FOTO

 

Purtator de cuvant – Universitatea „Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Interviu de selecţie Erasmus+

                                                AFIS ERASMUS  Miercuri, 15 iunie , ora 14:00, sala A14

 

 

Dragi studenți,

 

Va asteptăm la data și locatia mentionate pentru a participa la  selectatia beneficiariilor mobilităţilor ERASMUS+ de practică.

 

ETAPE SELECŢIE:


1. Interviu de selecţie şi depunerea dosarului: Miercuri, 15 iunie 2016, ora 14:00 – sala A17

2. Test de limbă străină: data susţinerii testului va fi anunţată în cadrul interviului de selecţie

DOCUMENTE NECESARE PENTRU DOSAR:

- CV Europass (în limba engleză sau franceză);
- Scrisoare de intenţie (în limba engleză sau franceză);
- Situaţie şcolară (secretariat);
- Diplome, certificate suplimentare (în copie).

CONDIŢII DE PARTICIPARE LA SELECŢIE:

Mobilităţi Erasmus+ de PRACTICĂ

ü     Studenții pot fi și în anul 1 de studii, forma de învățământ cu frecvență (licență și masterat);

ü     Studenţii din anii terminali care pot derula o mobilitate de practică după absolvirea facultăţii;

ü     Studenții cu rezultate academice bune;

ü     Studenții care au o cunoaștere bună a limbii străine în care se lucrează în organizația-gazdă;

Austria
  Belgia
  Bulgaria
  Cehia
  Cipru
  Croaţia
  Danemarca
  Elveţia
  Estonia
  Finlanda
  Franţa
Germania
  Grecia
  Irlanda
  Islanda
  Italia
  Letonia
  Liechtenstein
  Lituania
  Luxemburg
  Malta
  Marea Britanie
Norvegia
  Olanda
  Polonia
  Portugalia
  Slovenia
  Slovacia
  Spania
  Suedia
  Turcia
  Ungaria

Mobilităţile Erasmus+ de practică permit studentilor să efectueze o perioadă de practică cu o durată cuprinsă între 2 luni şi 12 luni, într-o întreprindere sau organizaţie dintr-o altă ţară participantă la program.

Vezi ofertele de practică Erasmus+

Ţări unde poate fi derulată practica Erasmus+:

Pentru mai multe detalii te invităm să citeşti Ghidul Erasmus

Biroul de Programe Comunitare, sala A3

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Telefon: 0372 361 185                                                                      

 

Succes!

Citeşte mai departe ...

IMPORTANT PENTRU STUDENTI! ALEGEREA DISCIPLINELOR OPTIONALE PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2016- 2017

        poza optionale Indiferent de programul de studii la care sunt înmatriculați,  studenții Universității ”Danubius” sunt invitați să aleagă disciplinele opționale pe care doresc să le parcurgă în anul universitar viitor.

          Pentru aceasta, studenții trebuie să completeze un formular pe Platforma Danubius Online, din  My Workspace, în tabelul în care se regăsesc informații utile.

          Accesul studenților pe Platforma Danubius Online se face prin adresa de email primită odată cu semnarea contractului de școlarizare sau printr-o o adresă de email gmail personală.

          Cine poate alege?

FACULTATEA DE DREPT

Pentru Drept (IF, IFR, ID) pot alege studenţii care în anul universitar 2016-2017 vor fi în anul I, II, III și IV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Pentru ECTS(IF, ID) pot alege studenţii care în anul universitar 2016-2017 vor fi în anul II sau  III

Pentru FB (IF, ID) pot alege studenţii care în anul universitar 2016-2017 vor fi în anul II sau III

Pentru CIG (IF, IFR) pot alege studenţii care în anul universitar 2016-2017 vor fi în anul II sau III

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

Pentru CRP (IF, ID) pot alege studenţii care în anul universitar 2016-2017 vor fi în anul II sau  III

 Pentru RISE (IF, ID) pot alege studenţii care în anul universitar 2016-2017 vor fi în anul II sau  III

Pentru orice întrebări, nu ezitați să contactați secretariatul Facultății.

Succes!

 

Purtător de cuvânt - Universitatea ”Danubius”

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

 

 

Citeşte mai departe ...

ÎN ATENȚIA ABSOLVENȚILOR PROGRAMULUI POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ȘI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ

anunt b12

 

MECANISME JURIDICE PENTRU O ADMINISTRAȚIE PERFORMANTĂ

 

 

Absolvenții programului postuniversitar în domeniul Drept Mecanisme Juridice pentru o Administrație Performantă (M.J.A.P.) vor susține examenul de certificare a competențelor pe data de 24 iunie, la ora 9.00, în sala B12, Corp B.

Prin parcurgerea acestui program de studii postuniversitare, a cărui durată este de 192 de ore, absolvenții au obținut 24 de credite prin studierea unor discipline precum: Separația puterilor în stat; Administrația publică la nivel European; Cariera funcționarului public; Procedura contenciosului administrativ; Comunicare în administrația publică etc.

Mai multe detalii despre acest program universitar găsiți AICI!

ALTE PROGRAME POSTUNIVERSITARE!

Succes!

Purtător de cuvânt - Universitatea ”Danubius”,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

WORKSHOP CU RENUMITUL PSIHOLOG CRIMINALIST PROF. UNIV. DR. TUDOREL BUTOI SEVERIN - Consiliere psihologică în victimo-traumă şi adicţii

tbSunteti invitati la un dublu eveniment ce se va desfasura la Sala Senatului a Universității “Danubius”, în perioada 25-26 iunie 2016.

Astfel, vă anunţăm susţierea workshop-ului cu tema: ”Consiliere psihologică in victimo-traumă şi adicţii” de către renumitul psiholog criminalist, Prof. Univ. Dr. Tudorel Butoi-Severin şi lansarea de carte,  în premieră, a publicaţiei Institutului de Psihologie Judiciară Bucuresti, Tabloul Expertilor Psihologi, Editia a III-a.

COPERTA REVISTA PSIHOWorkshop-ul este organizat sub egida Colegiului Psihologilor din Romania si a Institutului de Psihologie Judiciara, in colaborarea cu Facultatea de Drept a Universitatii ”Danubius” - Galati si PSIWORKS LEFTER & IVAN, Societatea Civilă Profesională de Psihologie.

Evenimentul se adreseaza prioritar psihologilor clinicieni, psihologilor interesati de domeniul judiciar, psihologilor interesati sa se incadreze in serviciile de criminalistica (sau care pot valorifica cunostintele dobandite in orice activitate de miza, contradictorialitate si risc in relatiile interpersonale) precum si poliţiştilor, procurorilor, avocaţilor, judecătorilor sau studentilor la psihologie si drept.

Durata: 16 ore, două zile

Sambata 25 iunie – orele 10.00

a) Ce este victimo trauma: definiri, puncte de vedere şi accepţiuni asupra victimizării, victimo traumei, SSPT - prezentare DVD, analize de caz;

b) Efecte victimizante ale adicţiei: drogdependenţe, alcoolism, dependenţe de jocuri de noroc, etc – analize de caz;

Duminica 26 iunie – orele 10.00

a) Raportul de expertiză psiholegală în psiho-traumă;

b) Protocoale de consiliere în  victimo-traumă şi adicţii - analize de caz;

Colegiul Psihologilor din Romania acordă un număr de 16 credite în specialitatea psihologie clinică.

Taxa de participare la curs este 300 ron. Pentru cei care nu sunt membri ai Colegiului Psihologilor din Romania, se acorda diploma de participare de catre Institutului de Psihologie Judiciara.

PENTRU STUDENȚII ȘI CADRELE DIDACTICE ALE UNIVERSITĂȚII ”DANUBIUS” SE ACORDĂ O REDUCERE DE 75%, RESPECTIV 50%.

Persoana de contact: Psiholog Aurel Lefter, tel 0743573556, email, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Pentru participare, solicitati Formularul de inscriere la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Contul in care sa face plata taxei de participare este urmatorul: RO81INGB0000999905551054, ING BANK N.V. AMSTERDAM-SUCURSALA BUCURESTI, PSIWORKS LEFTER & IVAN SCPP; CIF: 35317398, cu mentiunea: Taxa workshop Psihologie clinica. 

Purtător de cuvânt - Universitatea ”Danubius”
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE
Citeşte mai departe ...

Universitatea „Danubius” din Galaţi scoate la concurs posturi didactice vacante

sized A Look at Academic Success Coaching Impact on the Adult Student copy

Universitatea „Danubius” din Galaţi scoate la concurs posturi didactice vacante

Sem. II, anul universitar 2015-2016

Universitatea „Danubius” din Galaţi scoate la concurs posturi didactice vacante în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei – cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior şi a prezentei Metodologii.

Dosarul de concurs este constituit de către candidat şi se depune la Universitatea „Danubius” din Galaţi, Bulevardul Galaţi Nr. 3, Biroul Resurse Umane, între orele 9.00-15.00, în perioada 10  mai  2016 – 25 iunie 2016.

Toate informaţiile privind calendarul şi condiţiile de organizare a concursurilor pot fi găsite şi pe site-ul web specializat al M.E.N.C.S.

Concursurile se vor desfăşura la sediile facultăţilor cu respectarea termenului de înscriere din acest anunţ şi a termenelor legale de desfăşurare a probelor de concurs care vor fi făcute publice pe site-ul web al universităţii şi pe site-ul web al concursului asigurat de M.E.N.C.S.

Departamentul de Resurse Umane


Actele necesare la dosarul de inscriere la concurs

Calendarul concursului sem. II 2015-2016

Cerere înscriere concurs posturi didactice

Coperta dosarului de inscriere la concurs

Declaratie pe proprie raspundere incompatibilitati

Lista posturi didactice la concurs 2015-2016

Metodologie de concurs U.D.G.

Fisa verificare standarde asistent Drept

Fisa verificare standarde lector Drept

Anunt privind desfasurare concurs la Facultatea de Drept iulie 2016

Decizii comisii concursuri didactice sem. II 2015-2016

 

Asistent, poziţia 30, disciplinele: Dreptul comerţului internaţional, Drept procesual civil I, Drept procesual civil II, Dreptul muncii şi securităţii sociale – I, Dreptul muncii şi securităţii sociale – II.

Candidat:
Dragan Florentina-Mirabela

C.V.
Fisa de verificare
Lista de lucrari

Citeşte mai departe ...

CONCURS PENTRU STUDENTII CARE DORESC SĂ DEVINĂ JURNALIȘTI – CORESPONDENTI AGERPRES!

restartSuper oportunitate pentru studentii pasionati de fotografie sau pentru cei care se pricep la scris (articole de presă) ori la realizarea unor materiale video de calitate care să redea sau să surprindă un eveniment cultural, social, artistic, sportiv, științific etc.!

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES  selecționează, în cadrul proiectului ReStart, astfel de studenți talentați care vor primi contracte de voluntariat și legitimații de presă si vor fi înscriși într-un concurs organizat de Agenţia Naţională de Presă AGERPRESși MEDIASIND, concurs în cadrul căruia vor fi premiate cele mai bune fotografii, materiale video și articole de presă, până pe data de 3 mai 2017 – ZIUA INTERNATIONALA A LIBERTĂȚII PRESEI.

Mai mult, cele mai bune articole, fotografii sau materiale video vor fi postate pe site-ul www.mediasind.ro, pe site-urile partenerilor naţionali/internaţionali, pe site-urile universităţilor participante, și vor fi promovate în presă.

Așteptăm să te înscrii, până pe data de 1.02. 2017, în cursa pentru studentii talentati, trimitându-ne o fotografie, un material video sau un articol de presă de maximum 1000 de cuvinte, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Reamintim faptul că Universitatea”Danubius” din Galaţia devenit  partener oficial în cadrul Proiectului ReStart - pentru un jurnalism de calitate.  Acordul de parteneriat a fost semnat pe data de 19 mai 2016, de către Rectorul Universităţii ”Danubius” din Galaţi, Andy Puşcă şi preşedintele Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind, Cristi Godinac, cu ocazia evenimentului US Career Day - Ziua porţilor deschise, în prezenţa unui public format din sute de liceeni,zeci de studenţi şi invitaţi din mediul academic internaţional.

Mult succes!

Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus