Noutati

O NOUĂ EXPERIENȚĂ ROMÂNO - AMERICANĂ LA DANUBIUS. WIN-WIN!

ZP STEVEZiua Porţilor Deschise a Universităţii „Danubius” s-a bucurat de prezenţa a peste 200 de liceeni care și-au dorit să interacționeze cu reprezentanții sistemului de învățământ preuniversitar și universitar din Statele Unite ale Americii, respectiv: Profesor Steve O. MICHAEL (Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Danubius” şi Prorector al Universităţii de Medicină şi Ştiinţă Charles Drew din SUA) și fiica sa, Mareda MICHAEL.

În cadrul dezbaterii cu tema : Educația superioară din SUA, eveniment organizat de către Universitatea ”Danubius” în parteneriat cu Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Galați, pe data de 15 mai, sute de tineri de Colegiul Național ”Al. I. Cuza”, Colegiul Național ”Mihail Kogălniceanu”, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță”, Liceul Teoretic” Dunărea”, Colegiul Economic ”Virgil Madgearu”, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate etc., au avut șansa de a afla, direct de la invitații speciali ai acestui eveniment, orice au dorit despre viața de licean sau de student în Statele Unite ale Americii.

Steve O. MICHAEL și-a ținut promisiunea făcută tinerilor gălățeni în luna februarie când a făcut parte din Caravana Universității ”Danubius”, de a le rezerva acestora o ”ediție specială” dedicată viitorului lor, cei mai mulți dorind să afle cum pot trăi experiența educației în Statele Unite ale Americii.ZP CARAVANA

Devenirea profesională a fost esența prezentării domnului Prof. dr. Steve O. MICHAEL care, în primul rând părinte apoi profesor, a reușit să pună pe gânduri tinerii dornici să aibă cât mai repede cea mai frumoasă casă, cea mai rapidă mașină, pe scurt, să aibă o viață îndestulată. Dar drumul ales de ei până a ajunge aici este foarte important. Trebuie să își facă un plan care nu poate exista fără un vis îndrăzneț, fără a privi responsabil în viitor. Una dintre marile greșeli uzuale pe care le fac tinerii din întreaga lume atunci când se gândesc la carieră, greșeală care aduce eșecul împlinirii profesionale, este, potrivit studiului domnului Profesor Steve O. MICHAEL, imitarea profesiei părinților sau a prietenilor, fără ca tânărul să își dorească cu adevărat să profeseze în acel domeniu sau să fie făcut pentru acea profesie.

Cu această ocazie, tinerii au aflat că pot descoperi profesiile care li se potrivesc prin accesarea platformei de consiliere și orientare în carieră, CAREER4U, instrument testat cu succes în multe licee din Galați.

„Cum procedează tinerii americani? Întâi visează, apoi se autodetermină.

Există o universitate pentru fiecare: mare sau mică, cu admitere dificilă sau nu, cu taxe mari sau fără taxe, aproape de casă sau departe… IMPORTANT ESTE SĂ AVEŢI UN VIS PE CARE SĂ ÎL ATINGEŢI PRIN EDUCAŢIE! „ a concluzionat domnul Prof. univ. dr. Steve O. MICHAEL.

PZP MAREDArof. dr. Steve MICHAEL a fost însoțit de fiica sa, Mareda MICHAEL, o tânără carismatică în vârstă de 14 ani care a prezentat colegilor săi din România viața din liceul său, HATBORO – HORSHAN - Pennsylvania, SUA.

Prezentarea Maredei a provocat tinerii gălățeni să răspundă întrebărilor liceenilor americani, curioși care au dorit să știe cum este viața de licean în România, dacă tinerii români plătesc taxe de studii la liceu sau nu, dacă notele sunt exprimate în cifre sau în litere și, nu în ultimul rând, unde se distrează tinerii după ore.

mareda paine si sare copy

Mareda a fost invitată, a doua zi, de colegii săi de la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Galați, fiind impresionată de primirea făcută de tinerii liceeni care, îmbrăcați în port românesc, i-au declarat dragostea, bunătatea și omenia întâmpinând-o cu sare și pâine, elemente sacre în tradiția noastră.

mareda hora

Cu siguranță, vizita Maredei în România este o experiență de tip win- win, atât ea cât și tinerii liceeni descoperind lucruri interesante despre viața, educația și cultura celor două lumi: America de Nord și România.

Liceenii prezenți la Ziua Porților Deschise au vizitat campusul universitar Danubius iar la final au susţinut, unii studenţii, alţii profesorii implicaţi în Meciul de fotbal : Studenţi vs. Profesori.

 

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

Sus