Noutati

La ceas aniversar, Universitatea ”Danubius” alături de partenerul său din Ucraina - Universitatea Umanistă de Stat din Izmail

IZMAIL 1Universitatea Umanistă de Stat din Izmail, Ucraina a sărbătorit, în perioada 15- 17 octombrie 2015, 75 de ani de la înființare. Cu ocazia acestui eveniment, a avut loc Conferința științifică internațională cu tema ”Colocviile Științifice Dunărene: dimensiune europeană și contextul regional”.

Universitatea ”Danubius” a participat la ceremonia aniversării partenerului său din Ucraina,   prin reprezentanții săi, doamna Lect. univ. dr. Monica POCORA – Prorector și doamna Lect. univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE, cadru didactic la Facultatea de Drept a acestei universități și Șef Birou Relații Publice.

Colaborarea celor două universități a început în urmă cu cinci ani când, la inițiativa Centrului Internațional de Conferințe Danubius, a fost lansat un proiect științific extraordinar, de amploare internațională: Conferința internațională cu tema Dunărea – Axă a Identității Europene. Prin acest eveniment anual, oganizat de Ziua Internațională a Dunării – 29 iunie, sunt dezbătute științific diferitele probleme economice, sociale, culturale etc. înregistrate la nivelul statelor riverane Amazonului Europei: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina. Conferința reprezintă un veritabil forum de dezbateri științifice, organizatorii dorind să concentreze cercetarea ştiinţifică, în special din universităţi riverane Dunării, pe o problematică largă, dar în acelaşi timp circumscrisă unei identităţi Europene din care nu poate lipsi axa orizontală a Dunării.

Domnul Rector al Universității Umaniste de Stat din Izmail, Conf. univ. dr. Iaroslav KICIUK a primit cu multă emoție felicitările transmise de către domnul Rector al Universității ”Danubius” din Galați, Conf. univ. dr. Andy PUȘCĂ . Onoarea de a transmite public acest mesaj a revenit doamnei Lect. univ. dr. Monica POCORA, Prorector cu activitatea didactică la Universitatea ”Danubius”:

”Stimate Domnule Rector,

Îmi revine deosebita onoare ca, în numele Universității ”Danubius” din Galați, să felicit Universitatea Umanistă de Stat din Izmail, cu ocazia împlinirii a 75 ani de rodnică activitate în mediul academic. În tot acest răstimp, Universitatea a demonstrat că reprezintă un factor hotărâtor al determinării intelectuale în regiune și, totodată, un loc în care se cristalizează inteligențe. Între instituţiile noastre s-au materializat multe colaborări, atât participări la simpozioane, cât și parteneriate în proiecte comune.

La acest moment, nu pot decât să transmit întreaga mea considerație și admirație pentru întreg efortul depus de această prestigioasă instituție în călăuzirea și ocrotirea intelectualității într-un spațiu academic de o calitate extraordinară, un loc dedicat creației intelectuale.

Fie ca acest moment să se perpetueze veșnic și fie ca, an de an, Universitatea să atraga noi studenți și să modeleze traseul valoric al acestora. Dorind ca și în viitor instituţiile noastre să fie tot atât de activ implicate în dezvoltarea durabilă a mediului intelectual, vă transmit încă o dată felicitări și succese în activitate.”    tablou 1      În semn de prețuire și de mulțumire pentru participarea la aniversarea a 75 de ani de existență a Universității Umaniste de Stat din Izmail, Rectorul acestei universități a dăruit Universității ”Danubius” un tablou pictat special de către un cadru didactic al universității ucrainene, pictură care surprinde, desigur, fluviul Dunărea într-un peisaj deosebit de toamnă.

 

La mulți ani, Universitatea Umanistă de Stat din Izmail!

Șef Birou Relații Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

Sus