Noutati

PENTRU DUNĂRE: 3 ZILE DE SĂRBĂTOARE LA GALAȚI

FESTIVALUL NAŢIONAL “DUNĂREA NOASTRĂ” 27 – 29 IUNIE 2014 Primăria Municipiului Galaţi în parteneriat cu Fun Time Production, organizează, în perioada 27 – 29 iunie 2014, Festivalul Naţional Dunărea Noastră, eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Dunării, al cărui scop constă în crearea unui mediu favorabil schimbului de informaţii din sfera Strategiei Regiunii Dunării – turistice, administrative, economice, culturale, educaţionale, de mediu, sportive etc., dintre instituţiile implicate din statele membre, prezente într-un număr mare la Festivalul naţional Dunărea noastră. Universitatea „Dunărea de Jos” şi Universitatea “Danubius” din Galaţi, împreună cu Liga Studenţilor sprijină organizatorii şi vor fi prezenţi pe parcursul întregului…
Citeşte mai departe ...

Mihai HAHUI, noul lider al Ligii Studenţilor “Danubius”

  În urma alegerilor organizate săptămâna aceasta de Liga Studenţilor Danubius, pentru funcţia de Preşedinte, a ieşit câşigător Mihai HAHUI, student în anul II la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale. Continuator al proiectelor Ligii dar şi promotor al unor activităţi care au atras implicarea studenţilor danubieni, Mihai doreşte să treacă la următoarea etapă: valorificarea competenţelor manageriale.În acest mandat doresc să consolidăm parteneriate cu asociaţiile şi organizaţiile sudenţeşti din ţară şi din străinătate, să provocăm studenţii să se implice mai mult în viaţa studenţească danubiană dar şi a comunităţii studenţeşti globale. Avem colegi cu idei extraordinare pe care îi vom susţine…
Citeşte mai departe ...

Ambasadorul României la ONU, prezent virtual la Conferința națională cu tema Viziunea diplomatică a tinerilor în contextul ONU

Week – end- ul trecut, ELSA Galaţi a organizat la Universitatea “Danubius” un eveniment deosebit de important pentru tinerii gălăţeni: Conferinţa naţională cu tema Viziunea diplomatică a tinerilor în contextul ONU, eveniment ai cărui amfitrioni nu puteau fi decât cei doi tineri care se află în plin mandat de Delegat de Tineret al României la Naţiunile Unite: ELIZA CHIRILĂ şi COSMIN CHIRIŢĂ. ELIZA CHIRILĂ, DELEGAT DE TINERET AL ROMANIEI LA O.N.U. ELIZA CHIRILĂ, o tânără cu o experienţă impresionantă în activităţi de voluntariat, iniţiator şi coordonator al unui număr important de proiecte la nivel naţional şi internaţional, care deţine funcţiile…
Citeşte mai departe ...

ALERTĂ! SOLIDARI CU DRAMA SINISTRAȚILOR DIN SERBIA ȘI BOSNIA!

Universitatea ” Danubius” din Galaţi face apel către toţi cei care doresc să se alăture Campaniei umanitare pentru sprijinirea sinistraţilor din Serbia şi Bosnia, zone în care oficialităţile au declarat stare de alertă din cauza inundaţiilor fără precedent din aceste zone. Campania se desfăşoară în perioada 19. 05. 2014 – 1 . 06. 2014, cei care doresc să contribuie fiind aşteptaţi la sediul Universităţii “Danubius”, sala B25 – Biroul de Relaţii Publice. Paturi, haine, alimente neperisabile, pături, saltele, bani, toate sunt necesare celor peste 15.000 de persoane sinistrate din Serbia şi Bosnia! Pentru detalii, Ana Alina IONESCU DUMITRACHE, Şef Birou…
Citeşte mai departe ...

PORTI DESCHISE LA UNIVERSITATEA DANUBIUS

15 MAI, INCEPâND CU ORA 14 Joi, 15 mai, 2014, începând cu ora 14.00, Universitatea « Danubius" îşi deschide porţile pentru toţi cei interesaţi de oportunităţile în carieră oferite de programele de studii ale acestei instituţii de învăţământ superior.Cadrele didactice, studenţii danubieni precum şi întreg personalul Universităţii « Danubius » sunt pregătiţi pentru musafirii speciali care vor descoperi în cadrul turului campusului universitar Danubius, facilităţile de studiu pornind de la sălile de curs şi de seminar, laboratoarele de informatică, clinică juridică, media, limbi străine, criminalistică şi până la interacţiunea cu profesorii din cadrul Facultăţii de Drept, Facultăţii de Ştiinţe Economice…
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus