Noutati

Studentă danubiană, mentor anticorupție pentru liceenii gălățeni

În proiectul naţional "PLĂTEŞTE ZERO PENTRU CE ŢI SE CUVINE!"

Echipa proiectului PLATESTE ZERO PENTRU CE TI SE CUVINE
Specialişti din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie, sub coordonarea domnului Comisar de Poliţie Nicuşor PLETEA, sunt implicaţi într-un amplu proiect naţional implementat de Asociaţia Pro Democraţia în parteneriat cu Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov: "PLĂTEŞTE ZERO PENTRU CE ŢI SE CUVINE!".
Proiectul finanţat de Fundaţia Hanns Seidel România se adresează studenţilor şi tinerilor de liceu din Galaţi, Bucureşti, Olteniţa, Iaşi, Botoşani, Buzău, Târgu Neamţ, Ramnicu Vâlcea, Caraş Severin, Gorj, Mureş, Cluj. Obiectivele specifice constau în creşterea gradului de informare a tinerilor privind fenomenul de corupţie în România şi consecinţele negative asupra societăţii; contribuirea la creşterea conştientizării şi încurajării unei atitudini de intoleranţă la corupţia în rândul tinerilor, dar şi stimularea participării acestora în acţiuni de prevenire a corupţiei.
La nivelul fiecărui oraş, un mentor voluntar se deplasează în licee pentru a transmite mesajul anticorupţie tinerilor care se vor înscrie în concursul organizat în cadrul acestui proiect, ei trebuind să creioneze imaginea anticorupţie şi să stabilească cele mai potrivite cuvinte pentru mesajul anticorupţie. Echipa câştigătoare va participa la lucrările workshop-ului de la Vatra Dornei în cadrul căruia vor fi elaborate campanii de prevenire a corupţiei.
....................................................................................................................

Mirela LUPU, mentor anticorupţie pentru liceenii gălăţeni
Mirela LUPU, studentă în anul III la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Danubius" este mentorul anticorupţie pentru liceenilor gălăţeni. "Nu este prima experienţă de comunicare cu tinerii liceeni. M-a ajutat enorm, din perspectiva cunoaşterii profilului liceenilor, rolul activ pe care îl am în campania de promovare a ofertei educaţionale a Universităţii „Danubius", interacţionând cu sute de liceeni din multe oraşe. Sunt surprinsă de cât de multe cunosc tinerii despre fenomenul corupţiei şi totodată mulţumită de faptul că liceenii implicaţi în acest proiect sunt foarte receptivi şi, cu siguranţă, vor avea idei de imagine şi mesaje care vor ajunge pe podiumul concursului."
9 decembrie, Ziua Internaţională Anticorupţie, va încheia cele 12 luni ale acestui proiect. Până atunci... vom reveni cu rezultatele acestui proiect.
Succes!
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

PORTI DESCHISE LA UNIVERSITATEA DANUBIUS

15 MAI, INCEPâND CU ORA 14

Joi, 15 mai, 2014, începând cu ora 14.00, Universitatea « Danubius" îşi deschide porţile pentru toţi cei interesaţi de oportunităţile în carieră oferite de programele de studii ale acestei instituţii de învăţământ superior.
Cadrele didactice, studenţii danubieni precum şi întreg personalul Universităţii « Danubius » sunt pregătiţi pentru musafirii speciali care vor descoperi în cadrul turului campusului universitar Danubius, facilităţile de studiu pornind de la sălile de curs şi de seminar, laboratoarele de informatică, clinică juridică, media, limbi străine, criminalistică şi până la interacţiunea cu profesorii din cadrul Facultăţii de Drept, Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale.
Ziua Porţilor Deschise aşteaptă şi vizitatori interesaţi de programele de masterat, unele cu predare în limba engleză: Drept şi Administraţie Publică Europeană, Dreptul Uniunii Europene, Ştiinţe Penale, Management Financiar Public şi Privat, Gestiunea Financiară a Afacerilor în Spaţiul European, Managementul Afacerilor în Comerţ şi Turism (şi cu predare în limba engleză), Audit şi Control Public şi Privat, Managementul Bioeconomiei în Contextul Creşterii Durabile, Shipping International Trade and Finance.
De asemenea, vor fi prezentate facilităţile oferite de cele patru programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă înfiinţate în cadrul Facultăţii de Drept, în colaborare cu Centrul de Formare Profesională al Universităţii "Danubius":PROTECTIA JURIDICĂ A COPILULUI ; INSTITUŢII DE DREPTUL FAMILIEI ŞI ACTE DE STARE CIVIL ; MECANISME JURIDICE PENTRU O ADMINISTRAŢIE PERFORMANTĂ ; INFRACŢIUNI PREVĂZUTE IN LEGI SPECIALE.
ŞCOALA POSTLICEALA DANUBIUS este pregătită pentru vizitatori pentru a prezenta cele două specializări de profil economic: AGENT TURISM-GHID, la forma de învăţământ de zi, nivelul 3 avansat, durata studiilor 2 ani şi ASISTENT DE GESTIUNE ÎN ACTIVITATEA DE CAZARE ŞI ALIMENTAŢIE, , la forma de învăţământ de zi, nivelul 3 avansat, durata studiilor 2 ani.
Programul Zilei Porţilor se încheie pentru liceenii prezenţi, cu extragerea realizată în cadrul Tombolei organizate doar pentru ei, premiul constând într-o Tabletă.
Vă aşteptăm cu drag !

Citeşte mai departe ...

DIALOGUL SOCIAL PENTRU FUNCŢIONARII PUBLICI

Cercetare sociologică de teren pentru studenţii danubieni voluntari de la Comunicare şi Relaţii Publice
Marţi, 13. Zi norocoasă pentru 6 studenţi ai Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii "Danubius" din Galaţi care au primit certificatele de voluntariat pentru implicarea în proiectul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, "Îmbunatăţirea dialogului social pentru funcţionarii publici".
Parteneri în cadrul acestui proiect sunt Asociaţia Autorităţilor Locale şi Regionale din Norvegia (KS) şi Asociaţia Municipiilor din România (AMR) iar obiectivul constă în îmbunătăţirea structurilor şi a practicilor specifice dialogului social pentru funcţionarii publici, respectiv întărirea rolului comisiilor paritare stabilite în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Concret, studenţii danubieni, Radu Nelu (CRP II), Gabriela Caranghel (CRP III), Denis-Daniela Ciornovalic (CRP III), Adamache Netuţa (CRP III), Eugenia Tănase (Master Afaceri şi Economie Internaţională, An I) şi Lăcrămioara Chitoscă (CRP III) , au sprijinit voluntar realizarea studiului „Comisia paritară şi sindicatul. Mecanisme de dialog social pentru condiţii de muncă decentă în administraţia publică", ale cărui rezultate au fost prezentate de către domnul Victor BĂDOIU, expert, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în cadrul evenimentului SCHIMB DE BUNE PRACTICI ÎN DOMENIUL DIALOGULUI SOCIAL, care a avut loc ieri, în Sala Mare a Instituţiei Prefectului Judeţul Galaţi.
Asist. univ. dr. LUMINIŢA IOSIF, coordonatorul echipei studenţilor voluntari, a declarat pentru Danubius News: „Voluntariatul este foarte important pentru studenţi. Lucrul pe teren, contactul cu oamenii, stabilirea unui dialog cu aceştia mai ales într-un domeniu atât de sensibil pentru administraţia publică din România, cel al dialogului social, sunt aspecte esenţiale, de practică, pentru viitorii comunicatori. Felicitările şi mulţumirile adresate studenţilor voluntari de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, sunt cea mai mare răsplată pe care aceşti tineri o pot primi în schimbul activităţii de voluntariat."
Şef Birou Relaţii Publice,
ANA ALINA IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Studenții celor două universități gălățene: echipă la faza națională a concursului de procese simulate organizat de ELSA

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale ELSA, Concursul de procese simulate, a trecut prin faza naţională, pe data de 3 mai 2014, competiţie la care au participat echipe de studenţi din toate centrele universitare din ţară în care activează Asociaţia studenţească ELSA.
Studenţii gălăţeni care au participat la acest faza naţională a Concursului de procese simulate – drept civil au fost selectaţi în urma participării la Concursul de procese simulate – dreptul familiei organizat în luna aprilie la Galaţi, în incinta Palatului de Justiţie: Adrian CHIPER, student la Universitatea « Dunărea de Jos » din Galaţi şi Andrei LUPU, masterand la Universitatea « Danubius » din Galaţi la programul de studii Ştiinţe Penale.
Luiza CRIHANĂ, Vicepreşedinte al Departamentului Activităţi Academice din ELSA, studentă în anul III la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii « Danubius » din Galaţi, a declarat pentru Danubius News : faptul că studenţii echipei gălăţene au fost de la două universităţi diferite (Universitatea « Danubius » şi Universitatea « Dunărea de Jos ») a fost o noutate pentru ELSA. În calitate de Vicepreşedinte, am însoţit şi încurajat echipa studenţilor gălăţeni la faza naţională a concursului de procese simulate organizat de ELSA.
Felicităm organizatorii acestui Concurs şi încurajăm studenţii gălăţeni să se implice cât mai mult în asemenea activităţi care îi aduc mai aproape de realitatea practicii judecătoreşti, de tehnica unui proces a cărui dinamică nu poate fi memorată din cărţi.
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

CEL MAI TARE MECI DE FOTBAL: STUDENTI VS. PROFESORI!

AMICAL, ÎN SCOP CARITABIL

21 MAI, ORA 16.00, PE TERENUL DE SPORT AL UNIVERSITĂŢII "DANUBIUS"
Studenţii danubieni au mari şanse să răstoarne regula scorului de 1-0 pentru profesor- student.
Old Boys (Echipa profesorilor danubieni) este gata să demonstreze că şi la activităţile sportive sta mai bine decât tinerii care au complotat deja victoria echipei formate din studenţi de la toate facultăţile Universităţii "Danubius".
Indiferent de rezultat, scopul acestui meci inedit este umanitar, organizatorii (Lect. univ. dr. Florian NUTA, Lect. univ. dr. Ştefan GHEORGHE şi studenţii: Bogdan GRIGORESCU, Mihai HAHUI, Florin PITARIU, reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Danubius) dorind cu această ocazie să strângă fonduri pentru un copil care are nevoie de ajutorul nostru. Este vorba despre un caz social al unei fetiţe din Galaţi, imobilizată în scaunul cu rotile, care are nevoie de bani pentru o serie de intervenţii chirurgicale.
TU DIN CE GALERIE VEI FACE PARTE?
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

Rezultate științifice remarcabile prezentate în cadrul celei de a noua ediții a Conferinței internaționale Integrarea europeană. Realități și Perspective 2014 (EIRP 2014)

Astăzi, la sediul Universităţii « Danubius », s-au reunit cercetători, profesori, studenţi, specialişti din diferite domenii profesionale (avocatură, jurnalism etc.) cu scopul comun de a prezenta concluziile cercetărilor ştinţifice realizate într-una dintre temele majore ale Conferinţei internaţionale Integrare europeană. Realităţi şi Perspective (EIRP 2014), eveniment ştiinţific de tradiţie organizat de Universitatea „Danubius" din Galaţi.
Brandul Universităţii "Danubius", integrat viziunii europene
Andy PUŞCĂ, Rector al Universităţii "Danubius" din Galaţi a prezentat, în deschiderea Conferinţei, importanţa adoptării unei orientări antreprenoriale de către instituţiile de învăţământ superior din România. Discursul domnului Rector a punctat paşii importanţi pe care Universitatea Danubius i-a făcut şi îi va face pentru a deveni o adevărată universitate antreprenorială rezistentă presiunilor actuale şi turbulenţelor economice internaţionale dar într-o manieră care nu se îndepărtează de ideea unei universităţi care acţionează independent în gânduri şi fapte. "Aşa trebuie să fie Universitatea „Danubius"! Un brand integrat viziunii europene prin adoptarea unor strategii manageriale focusate pe noi programe externe atractive pentru o nişă de piaţă unică, pe excelenţă în predare/ învăţare utilizând noi tehnologii IT şi predarea online în mod original şi extensiv şi, nu în ultimul rând, pe consecvenţă deoarece ne dorim, dincolo de unicitatea programelor şi de excelenţa educaţiei, un avantaj competitiv."
Academician KOPI KYÇYKU, Doctor Honoris Causa
Doctor în Ştiinţe, inginer, Academician, Profesor de Istorie Italiană şi Balcanică la Universităţile din Tirana (Albania) şi din Bucureşti, domnul KOPI KYÇYKU, a primit astăzi, pentru meritele speciale şi pentru buna colaborare dintre Universitatea "Danubius" şi Republica Albania, titlul de Doctor Honoris Causa.
Vizibil emoţionat, domnul Academician KOPI KYÇYKU, s-a declarat onorat de acest Titlu şi a mărturisit faptul că este impresionat de oamenii Universităţii "Danubius" cu care a avut ocazia să colaboreze: De–a lungul vieţii, în memoria fiecăruia dintre noi, se înregistrează momente care nu pot fi şterse. Acesta este unul dintre ele. Dumnezeu a vrut să cunosc si o altă faţadă a Universităţii "Danubius", prin trimişii acestei instituţii de învăţământ în Albania.
La Conferinţa EIRP 2014, au participat şi alţi invitaţi speciali, colaboratori ai Universităţii « Danubius » : Prof. univ. dr. Leontiev CUCI – Rector al Universităţii Kristal din Albania, Janusz GRABARA – Universitatea Tehnologică, CZESTOCHOWA, Polonia ; Dr. Filip STANCIU, Rector al Universităţii Europei Sud- Est Lumina ; dl. Mircea SBARNĂ, Consilier Cercetare Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE, d-na Cristina GUSETH, Director al Freedom House Romania ; Prof. dr. Nicolae POSTĂVARU, Director al Autorităţii Naţionale pentru Calificări ; Av. Adrian CEPARU, Societatea de Avocaţi Ceparu şi Irimia, Alexandru GIBOI, Director General al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES ; Cristi GODINAC – Preşedinte al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, organizaţie afiliată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor.
Unul dintre evenimentele satelit din cadrul Conferinţei EIRP 2014 a constat în lansarea proiectului ReStart, proiect creionat de parteneri, Universitatea « Danubius » şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, încă din luna ianuarie. ReStart este conceput astfel încât6 să permită tinerilor studenţi accesul la un jurnalism de calitate, altul decât cel ce se practică, din păcate, astăzi în România.
După susţinerea lucrărilor în Plen au urmat dezbaterile pe cele patru domenii majore ale Conferinţei EIRP 2014 : Ştiinţe Juridice şi Administrative în Noul Mileniu; Performanţă şi Risc în Economia Transfrontalieră şi Europeană; Ştiinţele comunicării – Vector al diversităţii culturale şi calităţii în educaţie şi, o noutate a acestei conferinţe, Tineretul de Astăzi – Generaţia Dezvoltării Globale – secţiune specială pentru studenţi şi masteranzi.
Conferinţa se încheie sâmbătă, participanţii fiind invitaţi la o croazieră pe Dunăre.
GALERIE FOTO
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

GO TO THE NEXT LEVEL!

100% inteligenţă, 100% implicare, 100% dorinţă şi 99,99% perfecţiune
în dezvoltarea personală!
Pe data de 20 mai, 2014, la ora 13. 30, AIESEC şi Universitatea "Danubius" invită studenţii gălăţeni, în Sala Senatului universităţii menţionate, la Workshopul "GO TO THE NEXT LEVEL!", eveniment despre una dintre cele mai grele "profesii": DEZVOLTAREA PERSONALĂ.
Intrarea este liberă, organizatorii dorind să aducă în acelaşi timp, în acelaşi loc şi în acelaşi spaţiu, tineri motivaţi, energici şi pasionaţi aflaţi în plină descoperire şi aproape acceptare a scopului lor în viaţă şi în carieră precum şi tineri care au descoperit deja drumul sigur al schimbării importante pe care o au de făcut pentru a fi aproape perfecţi.
Indiferent de baricadă, studenţii au ocazia să se cunoască, să conştienţizeze propriile forţe, să fie informaţi despre ce înseamnă cariera şi modul ideal de planificare a acesteia şi, nu în ultimul rând, vor avea plăcerea de a-şi modela o mostră imaginară a brandului personal după ce vor fi instruiţi cu privire la ce înseamnă şi ce conţine acesta.
Ideile practice pentru dezvoltarea personală ale studenţilor vor fi invitate să intre în scenă de către Keyspeaker-ul Ionuţ ŞUVĂILĂ, membru al echipei naţionale de traineri AIESEC, un tânăr care va inspira, prin propriul exemplu, motivaţia, energia şi pasiunea studenţilor pentru a face schimbări importante în carieră.
Pentru detalii, contactaţi: Alexandra LUPU, 0752142196
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

AGERPRES ȘI UNIVERSITATEA „DANUBIUS”: PARTENERI PENTRU PRESĂ DE CALITATE

Moment istoric pentru presa din România. Vineri, 16 mai, în cadrul Conferinţei internaţionale Integrare Europeană. Realităţi şi Perspective (EIRP 2014), Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi Universitatea "Danubius" din Galaţi au semnat un parteneriat care lansează proiectul ReStart, un proiect a cărui idee a luat naştere în luna ianuarie de la necesitatea implicării studenţilor în munca efectivă de jurnalist cu tot ce implică aceasta.
Fiind un eveniment satelit al Conferinţei EIRP 2014, lansarea Proiectului ReStart a fost prezentată în deschiderea oficială a lucrărilor acestei conferinţe de către invitaţii speciali: Alexandru GIBOI, Director General al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES şi Cristi GODINAC, Preşedinte al Federaţiei Române de Presă MediaSind, organizaţie afiliată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor.
ReStart... de la începuturi. Alexandru GIBOI
"Avem un parteneriat foarte important cu Universitatea „Danubius": ReStart. Este un proiect care încearcă să găsească modalităţi diferite pentru un jurnalism de calitate. Presa din România are nevoie de tineri bine pregătiţi în spiritul unui jurnalism de calitate pentru ca, pe viitor, copiii noştri să aibă informaţii de calitate şi nedistorsionate.

Alexandru GIBOI, Director General al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES. Lansarea proiectului ReStart
Intenţionăm să creştem jurnalişti buni, să avem satisfacţia faptului că în momentul în care vor păşi în acest domeniu vor avea feeling-ul profesiei." , a declarat domnul Alexandru GIBOI, Director general al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.
Andy PUŞCĂ, Rectorul Universităţii "Danubius", un puternic susţinător al valorizării potenţialului studenţilor prin activităţi practice, a acordat domnului Alexandru GIBOI, Director General al AGERPRES, Diplomă pentru promovarea unui jurnalism de calitate în lume, la aniversarea celor 125 de ani de activitate a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES.
ReStart promite presă de calitate pentru consumatorii de media. Cristi GODINAC

Cristi GODINAC, Preşedinte al Federaţiei Române de Presă MediaSind
Alumnus Danubius, Cristi GODINAC, Preşedinte al Federaţiei Române de Presă MediaSind, organizaţie afiliată Federaţiei Europene a Jurnaliştilor şi Ombudsman al celei mai mari Agenţii de presă din ţară, AGERPRES, a subliniat faptul că proiectul ReStart se va clona în toată ţara, rolul său fiind acela de a oferi consumatorilor de media presă de calitate. Baftă Restart!
Pentru data viitoare... un reportaj. Deja!
Cu ocazia lansării proiectului ReStart coordonat de Asist. univ. drd. Oana DRĂGĂNESCU, AGERPRESS a prezentat studenţilor ReStart, un reportaj realizat de echipa AGERPRES, în două zile, bineînţeles cu subiect pozitiv: un exemplu de succes a doi tineri care şi-au pornit pe propriile forţe o afacere în Galaţi.
Este o temă dată studenţilor de la toate facultăţile pentru următoarea întâlnire, când se schimbă rolurile: profesioniştii AGERPRES vor sta pe margine şi vor aplauda reportajul realizat de studenţii ReStart.
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...

ALERTĂ! SOLIDARI CU DRAMA SINISTRAȚILOR DIN SERBIA ȘI BOSNIA!

Universitatea " Danubius" din Galaţi face apel către toţi cei care doresc să se alăture Campaniei umanitare pentru sprijinirea sinistraţilor din Serbia şi Bosnia, zone în care oficialităţile au declarat stare de alertă din cauza inundaţiilor fără precedent din aceste zone.
Campania se desfăşoară în perioada 19. 05. 2014 – 1 . 06. 2014, cei care doresc să contribuie fiind aşteptaţi la sediul Universităţii "Danubius", sala B25 – Biroul de Relaţii Publice.
Paturi, haine, alimente neperisabile, pături, saltele, bani, toate sunt necesare celor peste 15.000 de persoane sinistrate din Serbia şi Bosnia!

Citeşte mai departe ...

Conferinţă naţională: Viziunea diplomatică a tinerilor în contextul ONU

Eveniment organizat de Elsa Galaţi
24- 25 mai, la Universitatea „Danubius"
Delegaţii de Tineret ai României la Naţiunile Unite, sprijiniţi de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Afacerilor Externe şi Universitatea „Danubius'', vor susţine Conferinţa naţională privind Programul Delegat de Tineret al României la ONU: Viziunea diplomatică a tinerilor în contextul ONU.
Evenimentul organizat de ELSA Galaţi începe sâmbătă, 24 mai, ora 14.00, în Aula Magna a Universităţii ‚Danubius'' şi continuă duminică, 25 mai, la ora 10.00, Sala B2, cu atelierul de diplomaţie, susţinut de Dinu GÎNDU, diplomat şi fost secretar al Ambasadei României la Buenos Aires.
În cadrul conferinţei, cei doi delegaţi, Eliza Chirilă şi Cosmin Chiriţă, aflaţi la jumătatea mandatului, vor prezenta perspectivele Programului, vor disemina activitatea lor de până acum şi ceea ce au realizat la New York, în cadrul deplasărilor la ONU şi vor lansa dezbateri cu tinerii participanţi pe tema problemelor cu care se confruntă, a priorităţilor pe care le au şi a posibilelor soluţii la care pot fi parte. Totodată, scopul evenimentului este de a discuta cu tinerii despre oportunităţile de implicare în procesul decizional, şi de a îi încuraja să devină facilitatori ai schimbărilor pe care şi le doresc.
Intrarea este liberă, conferinţa adresându-se tuturor tinerilor interesaţi de diplomaţie şi relaţii internaţionale, cât şi de problemele şi politicile de tineret la nivel naţional şi internaţional.
Dinu GÎNDU, diplomat şi fost secretar al Ambasadei României la Buenos Aires.
Dinu GÎNDU, diplomat şi fost secretar al Ambasadei României la Buenos Aires.
De asemenea, în decursul zilei de 24 mai, Delegaţii de Tineret vor participa la diferite întâlniri cu lideri ai organizaţiilor studenţeşti şi de tineret (AIESEC, Education & Support Sphere, Liga Studenţilor, Asociţia Tinerilor Activi Civic, Centrul de Iniţiativă Comunitară), pe tema prioritizării tineretului pe agenda publică din România.
Pentru mai multe detalii despre Program şi mandatul Delegaţilor de Tineret, accesaţi pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/UNYDRo.
Vă aşteptăm!
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Stai Conectat

captcha  

Sus