UNIVERSITATEA ”DANUBIUS”, UN SFERT DE VEAC ANIVERSAT CU PARTENERII DIN ÎNTREAGA LUME!
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Săptămâna trecută (15 – 21 mai), Universitatea ”Danubius” din Galați a sărbătorit 25 de ani de la înființare alături de partenerii săi din Statele Unite ale Americii, Rusia, China, Indonezia, Tailanda, Malaezia, Arabia Saudită , India, Israel, Germania, organizând în acest context de sărbătoare a educației superioare, sub cupola AUAP (Asociația Universităților din Asia și Pacific), a 4-a ediție AUAP (Asociația Universităților din Asia și Pacific) a Programului de Leadership Global, a 15- a ediție a Forumului AUAP (Asociația Universităților din Asia și Pacific) și cea de a 12 – a ediție a Conferinței științificeinternaționale: Integrarea Europeană: Realități și Perspective (EIRP).
Deschiderea oficială a acestui triplu eveniment științific internațional a fost, desigur, onoranta sarcină a domnului Rector Conf. univ. dr. Andy PUȘCĂ , intervenția domniei sale fiind foarte repede completată de cele ale oaspeților, importanți actori ai AUAP, dar și personalități academice din diferite state ale lumii:
doamna Dr. Sung HEE NAM – Președinte al AUAP,
Prof. Dr. Ricardo P. PAMA – Secretar General al AUAP ,
Prof. Dr. Wichit SRISA- AN – Președinte- fondator și Emerit al Consiliului Consultativ AUAP
Prof. univ. dr. Steve O. MICHAEL, Vice - Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Danubius” şi Prorector al Universităţii de Medicină şi Ştiinţă Charles Drew din SUA,
Prof. Dr. George TEODORESCU, Presedintele Danubius Academic Consortium (DAC),
Prof. dr. Serghey ZAPRYAGAEV, Voronezh State University, Russian Federation ș.a.
Deosebit de interesante au fost subiectele din agenda acestui eveniment abordate sâmbătă, 20 mai 2017, la Sala Auditorium – Complexul Muzeal de Științele Naturii ”Răzvan Angheluță”, de către membrii AUAP și reprezentanți ai instituțiilor europene (dl. Dragoș DRUMEN – Reprezentanța Comisiei Europene în România, reprezentanți ai Băncii Europene pentru Investiții) și oficialități gălățene (dl. Costel FOTEA – Președintele Consiliului Județului Galați, dl. Marian FILIMON – Președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Galați). Așadar, cu această ocazie, au fost discutate aspecte relevante referitoare la proiectele Fondululu European pentru Investiții Strategice, s-au făcut propuneri de proiecte pentru Regiunea Dunării de Jos iar partea a doua a zilei a fost dedicată tematicii modurilor practice de implicare a perspectivelor din Asia – Pacific în proiectele majore globale și europene de investiții, în vederea pregătirii și implementării unor noi proiecte de investiții importante fiind prezentate exemple de bună practică din zona Asia – Pacific. De asemenea, au fost prezentate și noile provocări ale mediului antreprenorial pentru educația superioară.
Celebrarea unei universități internaționale a reunit nu doar personalități academice și diplomatice din toată lumea ci și studenți din zona Asia- Pacific dar și din Polonia și Franța.
23 de studenți asiatici au trăit, pentru o săptămână, studenția la Universitatea Danubius, participând la cursuri interactive alături de profesorii și colegii lor din România dar și de studenții din Franța și Polonia, aflați în plină mobilitate Erasmus la această Universitate.
Tinerii asiatici au fost fascinați de tradițiile românești, de dansurile noastre populare și, în special, de mâncarea noastră tradițională, lucruri pe care le-au descoperit în lumea satului românesc, la Șivița, în compania renumitului mester popular Paul BUȚĂ.
Se pare că această experiență este pilotul unei durabile colaborări dintre instituțiile membre AUAP (Asociația Universităților din Asia și Pacific) în vederea asigurării unor programe eficiente de mobilități studențești și de cadre didactice astfel încât să poată fi asigurat un flux bidirecțional de studenți și cadre didactice între aceste regiuni ale lumii.
La mulți ani, Universitate ”Danubius”!
Purtător de cuvânt -Universitatea ”Danubius”,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE