Te aşteptăm la Conferinţa de lansare a proiectului: LICENŢĂ PENTRU PIAŢA MUNCII
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
ÎNCEPâND CU ORELE 9.00
Universitatea „Danubius"din Galaţi,în parteneriat cu Transparency International Romania, au onoarea să vă invite la conferinţa de lansare a proiectului „Licenţă pentru piaţa muncii", Conferinţa va avea loc la VIVA CLUB Galaţi, pe data de 30 iulie, începând cu orele 09.00.
Acest proiect va fi implementat în perioada mai 2014 – octombrie 2015, obiectivulgeneral fiind îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei ofertei educaţionale în învăţământul superior. El va fi atins prin acţiuni inovatoare destinate asigurării calităţii procesului educaţional şiadaptării acestuia la exigenţele de pe piaţa muncii, prin creşterea calităţii ofertei educaţionale în domeniul ştiinţelor juridice din domeniul universitarla nivelul regiunii Sud-Est (Ilfov şi Galaţi), precum şi printr-o corelare a unui program de licenţă adecvat cerinţelor actuale de pe piaţa muncii şi facilitarea accesului la învăţământul superior prin implementarea unei componente de e-learning.Programul de licenţă dezvoltat de acest proiect includeîn componentele sale cerinţele actualede pe piaţa muncii, precum şi standardele şi instrumentele internaţionale aflate în vigoare în domeniul ştiinţelor juridice.
Evenimentul îşi propune să identifice atât provocările existente acum pe piaţa muncii pentru tinerii absolvenţi şi pentru angajatori, cât şi eventuale soluţii pentru surmontarea cu succes a acestora, în special în ceea ce priveşte metode şi oportunităţi de dezvoltare a competenţelor-cheie necesare pe piaţa muncii de astăzi.
Alături de reprezentanţii celor doi parteneri – Lect. univ. dr Monica Pocora – manager de proiect al Universităţii Danubius şi Iulia Coşpănaru– director adjunct al Transparency International Romania, în cadrul conferinţeivor fi vorbitori – reprezentanţi ai mediului de afaceri, reprezentanţi ai angajatorilor, avocaţi din mediul de business, cadre didactice şi studenţi din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Danubius": Adina STANCU (Anghelescu) – jurnalist de investigaţie specializat pe teme legate de sistemul judiciar, Ec. Cezar NĂSTASE, Director Executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Galaţi; Ec. Marian FILIMON, Preşedinte al Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Galaţi; Av. Conf. univ. dr. Angelica ROŞU, Conf. univ. dr. Jana MAFTEI, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii „Danubius", Conf. univ. dr.Gheorghe LATES – Preşedinte al Comisiei de Etică, Universitatea "Danubius".
Suntem onoraţi să vă avem parteneri în acest demers, care va fi totodată şi un bun prilej de relaţionare şi de generare a unor obiective comune privind îmbunătăţirea standardelor de învăţământ universitar.
AGENDA CONFERINŢEI
COMUNICAT DE PRESA LICENTA PENTRU PIATA MUNCII
Vă rugăm să confirmaţi disponibilitatea de participare la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numărul de telefon: 0725225801 până la data de 29.07.2014
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE