PROFESORII DIN REPUBLICA MOLDOVA, O NOUĂ EXPERIENȚĂ DE PREDARE LA FACULTATEA DE DREPT A UNIVERSITĂȚII ”DANUBIUS”
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Săptămâna viitoare, în perioada 11. 04 – 15.04. 2016, studenții Facultății de Drept din cadrul Universității ”Danubius” vor fi studenții profesorilor Facultății de Drept din cadrul Universității Libere Internațională din Moldova (ULIM), Chișinău, Moldova și vor asista la orele de curs predate de către domnii Conf. univ. dr. CAUIA ALEXANDR și Conf. univ. dr. GAMURARI VITALIE.
Despre profesori:
CAUIA ALEXANDR - Conferențiar universitar, Decan interimar al Facultății de Drept din cadrul Universității Libere Internațională din Moldova (ULIM), Chișinău, Moldova, va susține pentru studenții Facultății de Drept cursul de Drept internațional umanitar, o disciplină opțională în curricula acestei Facultăți. Studenții sunt deja familiarizați cu noțiuni specifice acestei discipline deoarece au fost studiate aspecte de drept internațional umanitar atât la disciplina de Drept internațional public cât și la disciplina de Protecția internațională a drepturilor omului.
În cadrul acestui curs, studenții vor dobândi informații referitoare la: Specificul aplicării normelor dreptului internațional umanitar; Metodele și mijloacele legale de ducere a războiului;Protecția persoanelor protejate în cadrul conflictelor armate; Statutul juridic al participanților în cadrul conflictelor armate contemporane; Răspunderea pentru încălcarea normelor dreptului internațional umanitar.
GAMURARI VITALIE , Conferențiar universitar în cadrul Catedrei de Drept public, Facultatea Drept din cadrul Universității Liberă Internațională din Moldova (ULIM), Chișinău, Moldova.
Domnia sa va susține cursul de Drept internațional, disciplină care are corespondent în programa Facultății de Drept din cadrul Universității ”Danubius”, fiind studiată atât în anul II de studii (Drept internațional public) cât și în anul IV de studii (Drept internațional privat).
Între cele două Universități există deja o punte de legătură care a facilitat, în decursul timpului, numeroase experiențe de mobilități de formare și de predare ERASMUS cât și numeroase colaborări în cadrul proiectelor derulate în parteneriat.
Va fi o surpriză pentru cei 11 studenți ai Universității Libere Internațională din Moldova (ULIM), aflați, pentru un semestru, în mobilitate ERASMUS + de studiu la facultățile Universității ”Danubius” să se întâlnească cu profesorii lor, aici, la universitatea gălățeană.
Lect. univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE