CRIMĂ. DEMONSTRATIE DE CERCETARE A LOCULUI SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII. NOAPTEA CERCETĂTORILOR 2015
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Vineri, în intervalul orar 17.00 – 22.00, a avut loc, în cincisprezece oraşe din ţară, a treia ediție a evenimentului Noaptea Cercetătorilor.
La Galaţi, evenimentul a fost organizat în mai multe locaţii ale Universităţii “Dunărea de Jos”, Universitatea ”Danubius” implicându-se, şi în acest an, prin pregătirea unui scenariu inedit de ştiinţă (EDIŢIA 2013, EDIŢIA 2014).
De data aceasta, un grup din cadrul Facultății de Drept a Universității ”Danubius”, format din 6 studenți și masteranzi (Andra Mihaela COSTACHE, Mirela LUPU, Georgiana NOROCEA, Mihai DUDA, Mădălina MICU, Vlad BRATOLOVEANU) și un absolvent, Mihai CROITORU, toți pasionați de Criminalistică, disciplină pe care au studiat-o în facultate, a improvizat, pentru publicul gălăţean, un scenariu care să dezvăluie elemente interesante din activitatea criminaliştilor.
Simularea unei asemenea cercetări trebuia să fie captivantă pentru toate categoriile de public prezente la acest eveniment. Așadar, studenții, împreună cu echipa Biroului de Relații Publice a Universității ”Danubius” (Lucian PANAIT – specialist relații publice), și-au imaginat un scenariu al locului săvârșirii unei infracțiuni de omor.
Victima a fost adusă din Laboratorul de Criminalistică al Universității ”Danubius”, un manechin – femeie, impresionant de realistic, realizat dintr-un material care se poate regenera după diferite demonstrații de plăgi superficiale sau profunde, produse prin tăiere, ințepare, impușcare, intervenție chirurgicală etc.
Demonstrația danubienilor s- a bucurat de un real succes, grupuri numeroase de tineri nemaidesprinzându-se de priveliștea câmpului infracțiunii și de explicațiile detaliate pe care le-au primit de la echipa de ”criminaliști” referitoare la conținutul unei truse criminalistice, la fazele cercetării la fața locului, la prelevarea urmelor de natură umană, prelevarea amprentelor digitaleetc.
Cercetarea amănunțită a urmelor de sânge a fost subiectul fierbinte al momentului pregătit de echipa tinerilor cercetători în criminalistică, în special pentru liceenii care se gândesc serios să devină experți criminaliști, medici legiști sau procurori.
Odată ajunși studenți la Facultatea de Drept a Universității ”Danubius”, tinerii vor avea suficient timp și cele mai moderne resurse pentru a cerceta amănunțit, în cadrul orelor de Criminalistică, toate aspectele relevante referitoare la cercetarea la fața locului. Laboratorul de Criminalistică al acestei facultăți dispune de toată logistica necesară unei asemenea activități, de la Microscopul optic, Camera foto digital, Camera video, trusă criminalistică universal, Soft 3D Martor ocular etc.
Prezenţa unor reputaţi specialişti în faţa studenţilor danubieni, completează reuşita însuşirii cunoştinţelor necesare unui viitor profesionist în acest domeniu. Exemplificăm, în acest sens, seminarele şi workshop-urile cu marele profesor Tudorel BUTOI SEVERIN, psiholog criminalist, Preşedinte al Comisiei de Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din cadrul Colegiului Psihologilor din România. Studenţii Facultăţii de Drept au fost fascinaţi de aceste întâlniri la care au avut ocazia să afle informaţii valoroase despreExpertiza psihologică clinică, Comportamente criminologice şi criminogene la delincvenţii juvenili sau despre Psihodiagnostic şi Psihanaliză în Practica Judiciară. Psihologia interogatoriului judiciar.
Felicităm echipa care a realizat momentul – magnet pentru vizitatorii ediției 2015 a acestui eveniment, reuşind să atingă scopul Nopţii Cercetătorilor, de a populariza ştiinţa şi învăţarea distractivă!
Şef Birou Relaţii Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE