CONSULTARE REGIONALĂ PENTRU MODIFICAREA LEGII TINERILOR
- dimensiunea fontului micește mărimea fontului creşte dimensiunea fontului
- Imprimare
Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi în colaborare cu Universitatea ”Danubius,” organizează în data de 17 februarie 2016 la Galaţi consultarea regională referitoare la modificarea Legii Tinerilor şi a îmbunătăţirii Metodologiei de finanţare a ONGT/ONGS.
Consultarea regională va avea loc la Universitatea ”Danubius”, B-dul Galaţi, nr.3, Clubul Seniorilor (Corp A, etaj 3).
Pe acestă cale vă invităm să participaţi la conferinţa de presă organizată cu prilejul acestui eveniment la Universitatea Danubius, B-dul Galaţi, nr.3, Clubul Seniorilor (Corp A, etaj 3), ora 15.30.
La conferinţa de presă va participa d-nul Andrei Popescu, ministru secretar de stat pe probleme de tineret din Ministerul Tineretului şi Sportului.
Agenda evenimentului CONSULTARE REGIONALĂ:
- Consultare regională structuri de/pentru tineret şi Direcţii Judeţene pentru Sport şi Tineret
ü 10.00 - 10.30 Prezentare modificări Legea Tinerilor, respectiv Metodologia de finanţare a ONGT/ONGS
ü 10.30 - 12.00 Consultare participanţi şi concluzii
- Consultare regională Direcţii Judeţene pentru Sport şi Tineret
ü 12.30 - 13.00 Prezentarea priorităţilor guvernamentale
ü 13.30 - 14.30 Prezentare a situaţiei din teritoriu şi identificarea de soluţii în vederea remedierii problemelor identificate.
- Conferinţă de presă: ora 15.30
La consultarea regională sunt invitaţi să participe: reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale de/pentru tineret, organizaţiilor neguvernamentale de/pentru studenţi, fundaţiilor judeţene pentru tineret, organizaţiilor de tineret ale partidelor politice, structurilor sindicale adresate tinerilor, structurilor patronale adresate tinerilor, grupurilor informale, Consiliilor Judeţene al Elevilor, alte organizaţii de tineret de pe raza judeţelor participante.
Judeţele participante sunt: Galaţi, Brăila, Constanţa, Tulcea, Vrancea, Buzău.
Pentru relaţii suplimentare ne puteţi contacta: director executiv Anamaria Vasiliu, tel.: 0748024747, consilier superior Mariana Nacu, tel.: 0730 030091.
Vă așteptăm!
Șef Birou Relații Publice,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE