Noutăţi

CONCURS „AlegEU”. Înscrie-te până pe 7 aprilie!

 

SECŢIUNEA ANCHETE JURNALISTICE

Cine organizează?

Concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” este organizat de către Centrul Europe Direct Galaţi din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi.

Despre concurs

Concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” face parte din activităţile prevăzute în cadrul proiectului „Alegerile europarlamentare – conştientizare şi implicare” şi are ca temă „Alegerile europarlamentare şi puterea cetăţenilor de a decide cine este responsabil de activitatea Parlamentului European în următorii 5 ani”.

Concursul îşi propune creşterea gradului de implicare a tinerilor din judeţul Galaţi în dezbaterea şi exercitarea dreptului la vot cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European în anul 2014 şi constă în realizarea de anchete jurnalistice care tratează această temă.

La concurs pot participa studenţii din anul I şi II din cadrul universităţilor din judeţul Galaţi.

Lucrările vor fi jurizate de către o comisie de selecţie care va avea în componenţa sa reprezentanţi ai instituţiilor publice şi private de profil, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti din judeţul Galaţi. Anunţul câştigătorilor concursului va fi făcut public pe site-ul Centrului Europe Direct Galaţi, precum şi pe pagina de Facebook a Centrului.

Cât durează?

Concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” se va desfăşura în perioada 06 martie – 15 aprilie 2014, perioada de înscriere fiind 06 martie – 07 aprilie 2014. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 15 aprilie 2014, locaţia şi ora vor fi comunicate în timp util, pe pagina de Facebook a Centrului.

Cine poate participa?

La concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” pot participa studenţii din anul I şi II din cadrul universităţilor din judeţul Galaţi.

Ce câştigi?

În cadrul concursului se vor acorda următoarele premii:

Locul I: Tabletă cu diagonala 10,1 inch;

Locul II: Tabletă cu diagonala 7 inch;

Locul III: Hard disk extern portabil 500 GB.

Cum te înscrii?

Pentru înscrierea în concurs este necesară transmiterea, către Centrul Europe Direct din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi, în perioada 06 martie – 07 aprilie 2014, a anchetelor jurnalistice realizate de studenţi. Materialele pot fi transmise pe e-mail sau aduse la sediul Centrului, pe suport electronic şi vor fi însoţite de numele şi prenumele participantului, datele de contact ale acestuia, precum şi dovada că este student la specializarea solicitată (copie după carnetul de student/legitimaţie). Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu o singură aplicaţie.

Materialele participante la concursul „AlegEU” – secţiunea „Anchete jurnalistice” nu vor fi restituite participanţilor.

Succes!

Şef Birou Relaţii Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

Sus