Noutăţi

187 DE POSTURI DE CONSILIER DE PROBAȚIUNE, LA NIVEL NAȚIONAL! 4 POSTURI REPARTIZATE LA GALAȚI, 3 POSTURI REPARTIZATE LA BRĂILA!

PROBATIONAbsolvenții studiilor de licență în asistență socială, drept, psihologie, sociologie sau pedagogie se pot înscrie la concursul național organizat de Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției pentru ocuparea celor 187 de posturi vacante de consilier de probațiune din cadrul serviciilor de probațiune din țară. Galațiului i-au fost repartizate 4 posturi.

Depunerea dosarelor pentru înscrierea la concurs se poate face până pe data de 31 ianuarie, ora 15.00, la sediul tribunalului în raza căruia locuiește candidatul.

Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: - să aibă capacitate deplină de exercițiu; - să nu aibă antecedente penale și să nu aibă cazier fiscal; să cunoască limba română, scris și vorbit; - să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, fapt dovedit pe baza testării medicale și psihologice organizate în acest scop; - să se bucure de o bună reputație; - să fie licențiat în asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept; - să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcției pentru care candidează.

Informații complete referitoare la acest concurs, găsiți pe site-ul Ministerului Justiției. http://www.just.ro/category/posturi-vacante/.

Mult succes candidaților!

Purtător de cuvânt – Universitatea ”Danubius”,

Lect. univ. dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Stai Conectat

captcha  

Sus