STUDENT KIT
Redactarea unui CV
Curriculum Vitae reprezintă contactul cu angajatorul de la care sperați să obțineți un interviu de angajare. Scrieți CV-ul cu scopul obținerii jobului dorit, pentru a comunica studiile, experiența, aptitudinile dumneavoastră. Așa că nimic nu este mai necesar ca pregătirea lui cu meticulozitate.
Am pregătit o listă de sfaturi pentru redactarea unui CV și am împărțit-o în două categorii: conținut și structură.
Conținut CV – este bine să fie simplu, concis, păstrat la zi, personalizat:
1. Familiarizați-vă cu valorile, viziunea și misiunea companiei la care doriți să aplicați pentru acel post;
2. Studiați cu atenție cerințele jobului pentru care doriți să aplicați, profilul dorit de angajator pentru salariatul ideal și adaptați-vă CV-ul conform așteptărilor conducătorului companiei;
3. Includeți informațiile relevante pentru cerințele postului – muncă de voluntariat, orice realizări care v-ar putea ajuta să ieșiți în evidență;
4. Concentrați-vă pe acțiune, notați care au fost realizările dumneavoastră, rezultatele obținute și menționați care au fost competențele și aptitudinile folosite. Nu înșirați responsabilitățile avute în postul ocupat la altă companie;
5. Cresc șansele de a fi considerat un candidat relevat dacă folosiți cuvinte-cheie care sunt considerate populare în domeniul în care lucrați. Acest lucru este util mai ales dacă aplicați online la un post (orice software de scanare poate identifica cuvintele cheie și va sorta CV-ul în funcție de acestea);
6. Pentru conținutul documentului, folosiți un stil structurat și formal;
7. Fiți sincer, orice informații se pot verifica;
8. Înainte de aplicare, verificați să nu aveți greșeli de ortografie – puteți ruga un prieten să citeasca CV-ul și să-și spună părerea în această privință.
Structura CV – variază în funcție de stil:
O variantă a structurii poate fi aleasă din trei metode principale: cronologice, funcționale sau combinația acestora;
CV-urile cronologice sunt minunate dacă cariera dumneavoastra a fost progresivă și continuați să o dezvoltați. În CV-urile cronologice se listează experiența profesională conform datelor, începând cu ultimul job;
CV-urile funcționale pot fi folosite cu succes atunci când nu aveți multă experiență. Se bazează pe aptitudinile pe care le-ați dobândit în decursul timpului și le-ați folosit la locul de muncă. În plus, datorită disponibilizărilor, multe persoane își caută un loc de muncă în domenii diferite de cele în care au profesat și în care nu au prea multă experiență. Astfel, listând experiența pe aptitudini, sunt arătate angajatorilor abilitățile deținute, în loc să fie subliniate cele care lipsesc;
Prima impresie a angajatorului privind CV-ul tau este modul de prezentare, așa că folosiți o abordare profesionistă a acestuia, nu abuzați cu folosirea de simboluri, tabele, grafice, în cadrul CV-ului.
Alte informații necesare găsiți aici.
Scrisoarea de intenție
Scrisoarea de intenție este cunoscută și sub denumirea de scrisoare de motivație sau de prezentare. Ea este un document care se anexează la Curriculum Vitae și vă ajută să comunicați mai bine cu potențialul dumneavoastră angajator căruia puteți să vă adresați direct. Când nu avem informația privind persoana căreia trebuie să-i adresăm scrisoarea de intenție, o putem adresa șefului departamentului de resurse umane sau conducerii companiei – managerului general sau președintelui.
Trebuie concepută exclusiv pentru compania angajatoare și pune în valoare talentul dumneavoastră de a vă crea o imagine, de a "vinde" ideea că sunteți persoana potrivită la locul potrivit.
Scrisoarea de intenție trebuie să prezinte angajatorului motivația pentru care alegeți jobul pentru care aplicați, calificările și aptitudinile dumneavoastră, ce anume din experiența profesională și realizările dumneavoastră vă recomandă, disponibilitatea pe care o aveți față de compania angajatoare. Astfel, trebuie să îi arătați angajatorului că îi cunoașteți și înțelegeți nevoile, că puteți aduce îmbunătățiri pentru a crește eficiența pe post, chiar profitabilitatea companiei. Faceți legătură între experiența și realizările dumneavoastră cu activitatea firmei angajatoare, cu planurile și proiectele ei.
Pentru a putea realiza aceste lucruri, trebuie să aflați ce se poate despre companie și despre jobul dorit. Analizați istoricul firmei angajatoare, care este domeniul de activitate, realizările și problemele cu care se confruntă, cum puteți ajuta la rezolvarea problemelor cu care se confruntă, cum puteți aduce plus în companie.
Faceți trimitere la CV-ul atașat și nu repetați informații prezentate acolo. Oferiți-vă disponibilitatea de a participa la un interviu și adăugați datele dumneavoastră de contact (telefon, adresă mail și adresă poștală).
Scrisoarea de intenție are următoarea structură de bază:
- antet;
- formulă de salut;
- introducere;
- cuprins;
- concluzie;
- formulă de încheiere;
- semnătură.
OPORTUNITĂȚI ÎN CARIERĂ