Logo
Imprimă această pagină

UNIVERSITATEA DANUBIUS ÎȘI ALEGE RECTORUL

alegeriPe data de 15 februarie, zi specială pentru Universitatea ”Danubius” care sărbătorește ziua Fondatorului său, Prof. univ. dr. Benone PUȘCĂ și, implicit, Ziua Universității, sunt organizate alegerile pentru Rectorul acestei universități.

Până pe data de 29.01. 2016, ultima zi în care putea candida orice persoană, cadru didactic sau de cercetare titular al Universității „Danubius” din Galați, pentru funcția de Rector al Universității ”Danubius”, a fost depusă o singură candidatură pentru această funcție de către domnul Conf. univ. dr. Andy PUȘCĂ, actualul Rector al Universității ”Danubius”.

Potrivit Cartei Universității și Metodologiei referitoare la procesul de stabilire şi de alegere a structurilor şi funcţiilor de conducere la nivelul Universităţii „Danubius”din Galaţi, Rectorul este ales prin votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din Senatul universitar și din Consiliile facultăților, în conformitate cu rezultatele referendumului privind desemnarea acestuia.

Rectorul ales este confirmat prin ordin al ministrului educației naționale și cercetării științifice.

Așadar, pe data de 15 februarie, în intervalul orar 9.00- 17.00, trebuie să ne exercităm dreptul de vot, în cvorum de cel puțin 50%+1 din totalul alegătorilor.

Votul este organizat în foaierul din fața Aulei Magna, et. II, Corp B.

Șef Birou Relații Publice,

Ana Alina IONESCU DUMITRACHE

Universitatea Danubius Galati | Romania